Copilul care iti da de furca. Cinci tipuri de copii „dificili” - Stanley I. Greenspan

 

Cauta carte / autor:    
CUM CUMPAR?        CUM PLATESC?        LIVRAREA        Despre ANTICARIAT        CONTACT     

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:


Psihoterapie


Psihologie clinica


Psihologie practica


Psihologie educationala


Introducere in psihologie


Alte domenii ale psihologiei


Domenii conexe


Dictionare


Reviste si periodice


ANTICARIAT





92 TITLURI DISPONIBILE

47 TITLURI DISPONIBILE

213 TITLURI DISPONIBILE

34 TITLURI DISPONIBILE

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:



      
Copilul care iti da de furca. Cinci tipuri de copii „dificili” - Stanley I. Greenspan       Copilul care iti da de furca. Cinci tipuri de copii „dificili”
de si

Hipersensibil, interiorizat, sfidator, agresiv sau neatent? Psihiatrul si psihanalistul Stanley I. Greenspan le ofera parintilor, pedagogilor, psihologilor si tuturor celor care lucreaza cu copii un ghid util (Copilul care iti da de furca. Cinci tipuri de copii „dificili”) pentru identificarea fiecarei tipologii de copil si pentru gasirea unor metode de educare, terapie si ingrijire eficiente pentru fiecare copil.

Pret: lei        Avem aceasta carte in stoc!



      



Editura: Trei
Colectia: Psihologie practica
Pagini: 384
   
Anul aparitiei: 2015
Editia originala: 1995
Traducere din limba engleza de Olga Ceausu
     
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 130 mm x 200 mm
ISBN: 978-606-719-062-5


Descrierea editorului

Copilul tau este irascibil si pus pe harta sau e vesnic retras si apatic? Este o fire visatoare si distrata ori una tematoare si nesigura? In oricare dintre cazuri, il vei regasi probabil intr-unul dintre cele cinci tipuri de copii „dificili” descrise in cartea „Copilul care iti da de furca. Cinci tipuri de copii dificili” de catre Stanley I. Greenspan: hipersensibil, interiorizat, sfidator, agresiv si neatent. Adresandu-se parintilor cu odrasle care „le dau de furca”, Stanley I. Greenspan ii indruma pe cei mari sa-si adapteze stilul educational la temperamentul copiilor, sa le reevalueze punctele forte, sa intareasca legaturile empatice si bazate pe incredere prin jocul interactiv (floor time) si sa impuna limite ferme si rezonabile.

Stanley I. Greenspan (1941–2010), psihiatru si psihanalist, a avut contributii importante in terapia autismului. A colaborat cu T.B. Brazelton la eleborarea cartii „Nevoile esentiale ale copiilor”, tradusa la Editura Trei.

JaCqueline Salmon este jurnalist la „The Washington Post”.



Stanley I. Greenspan

Stanley I. Greenspan (1941–2010), psihiatru si psihanalist, a avut contributii importante in terapia autismului. A colaborat cu T.B. Brazelton la elaborarea cartii „Nevoile esentiale ale copiilor”, tradusa la Editura Trei.



Pagini din carte

                     

                     

                     

      



Cuprinsul cartii

Multumiri

1. Nu voi sunteti cauza acestui comportament, dar puteti gasi solutia
2. Stadiile copilariei: un nou mod de a va intelege copiii
3. Copilul hipersensibil
4. Copilul interiorizat
5. Copilul sfidator
6. Copilul neatent
7. Copilul activ/agresiv
8. Influentele mediului si ale dietei asupra dezvoltarii copiilor
9. Cum identificam tipul de personalitate al copilului
10. Cum facem fata provocarilor

Cabinete de psihologie




Fragmente din carte

Capitolul 7: Copilul activ/agresiv

Copilul impulsiv, agresiv este in continua miscare. El alearga in loc sa mearga, actioneaza in loc sa vorbeasca. Acesti copii se lanseaza pe negandite in experiente noi - mai intai actioneaza si apoi gandesc. Daca invata sa-si foloseasca excesul de energie intr-un mod constructiv, pot fi energici, creativi, entuziasti, charismatici - pot deveni atleti, soldati, oameni de afaceri sau, poate, chiar politicieni. La scoala, un astfel de copil poate fi un agitator, isi arunca creioanele si cartile peste tot si ii incita pe ceilalti copii sa tipe, mai ales atunci cand profesorul vrea ca toata lumea sa stea in banci. Daca este nemultumit, se infurie usor si poate recurge la lovituri, impingeri, pentru a obtine ceea ce vrea sau pentru a-si exprima furia.

Pentru un parinte nu exista probabil o provocare mai mare decat sa aiba un copil furios, agresiv si frustrat. Cand un copil se infurie, el ne pune la incercare propriile reactii emotionale; ne suparam si devenim irationali. Astfel de reactii apar pur simplu pentru ca suntem oameni. Cand suntem suparati sau furiosi, uitam cu usurinta tot ce stim. Nu cunosc vreun parinte sau educator care ar putea nega ca uneori tipa sau spune lucruri pe care le regreta apoi. La noi acasa, avem o gluma pe tema asta. Copiii imi spun: „Tati, iar ai vocea aceea de criminal in serie". Oricat de mult ma straduiesc, cel putin o data pe saptamana, vocea aceea isi face simtita prezenta.

Sentimentele de furie si agresivitate sunt inevitabile pentru noi toti - copii sau adulti. Aceste emotii joaca un rol important in dezvoltarea timpurie si nu pot fi ascunse. Furia este un accesoriu important al devenirii umane. Este la fel de importanta pentru dezvoltarea psihica precum iubirea si caldura. Atat timp cat sentimente precum furia si agresivitatea sunt echilibrate de sentimente precum apropierea si empatia si sunt bine reglate, ele ne pot face foarte mult bine. Ne pot da energie si ne pot motiva sa facem mai mult decat credeam ca suntem in stare. Ne alimenteaza ambitia, ne stimuleaza sa ne stabilim obiective, ne incurajeaza sa ne realizam si sa ne implinim. Ne ajuta chiar sa ne definim constiinta identitatii personale - cine suntem si care ne sunt limitele. Colegul meu Peter Neubauer, pe care l-am mentionat mai devreme, a observat ca furia si sentimentele de rivalitate ne ajuta deseori sa ne diferentiem de altii. Cand esti suparat sau simti ca esti in competitie cu cineva, stii fara doar si poate cine esti tu si unde incepe cealalta persoana. Copiii trebuie sa cunoasca toata gama de sentimente, inclusiv furia, astfel incat aceste emotii sa devina parte din constiinta de sine in evolutie. Astfel ei pot deveni oameni integrati in societate, capabili sa fie competitivi, dar si siguri de ei si tandri.

Copiii care au tendinta sa fie agresivi, ca si copiii care sunt sensibili sau retrasi, sunt foarte diferiti. Unii pot fi agresivi pentru ca sunt nemultumiti si hipersensibili. Altii pot fi agresivi deoarece au nevoie de multe informatii senzoriale. Indiferent de cauza, agresivitatea unui copil ne pune la grea incercare. Daca insa putem intelege ratiunile fizice si emotionale, putem profita de aceasta ocazie pentru a ajuta copilul sa creasca la nivel afectiv.

Copilul profund antisocial: o provocare pentru familie si societate

Cand un copil imprudent, in cautare de senzatii noi are o familie care nu este pregatita sa-i ofere o educatie si o comunicare adecvate) sau sa-i stabileasca niste limite, pot aparea multe probleme. Educatia potenteaza natura, iar un copil impulsiv simte nevoia sa-si gestioneze sentimentele prin izbucniri comportamentale. Cu cat acest copil va avea parte de mai putina caldura parinteasca si de mai putina educatie, cu atat se va confrunta cu mai multe dificultati. De exemplu, daca in familia unui copil domneste o atmosfera tensionata, din cauza unui tata alcoolic, care are un temperament exploziv, natura certareata a unui copil poate face din el un copil si mai rau, care-i necajeste pe ceilalti. Poate deveni tipul de copil care-i bate pe alti copii, care-i sfideaza pe profesori si parinti, si care, ulterior in viata, va avea probleme cu legea.

Cu cat in familia unui copil impulsiv, agresiv domneste in mai mare masura o atmosfera de neglijare emotionala sau de abuz fizic, sau si una, si alta, cu atat exista sanse mai mari ca acest copil sa devina violent. Copiii care sunt foarte agresivi si carora nu le pasa de ceilalti oameni, desi reprezinta un caz extrem, au devenit o preocupare presanta pentru societate, dupa cum vom vedea pe parcursul acestui capitol. Pentru a fi ajutati este nevoie de o abordare pe termen lung.

Desi unii dintre noi am putea considera astfel de cazuri un mister, in realitate avem acum posibilitatea de a intelege in mai mare masura cum furia, teama si violenta pot fi incurajate la un copil. Iata cateva caracteristici specifice unor astfel de copii.

• Lor nu le poate pasa de altii deoarece nimanui nu i-a pasat cu adevarat de ei. Procesul de formare a unui sentiment de atasament fata de cineva - care ar trebui sa inceapa in frageda copilarie si sa continue pe tot parcursul copilariei - este temelia esentiala pentru dezvoltarea sentimentului ca sunt parte integranta a societatii, a sentimentului de compasiune si preocupare fata de ceilalti. Fara a beneficia de dragoste in frageda pruncie, acesti copii nu vor simti niciodata ca fac parte din societate si ca trebuie sa interactioneze cu semenii lor. Copilul ii poate considera pe ceilalti oameni doar simple obiecte care trebuie lovite sau distruse cand le stau in cale.

• Ei nu-si pot impartasi de bunavoie dorintele, intentiile si sentimentele. Dupa cum am vazut pana acum, a invata sa comunici o serie intreaga de emotii in mod intentionat - mai intai nonverbal, iar apoi verbal este o abilitate pe care toti copiii trebuie s-o stapaneasca pentru a li se indeplini nevoile fara prea mult efort. Daca un parinte distant si furios considera ca un copil mic care vrea sa fie ridicat in brate ii adreseaza o cerere agresiva, parintele poate raspunde: „Lasa-ma in pace!", iar copilul se retrage nedumerit, in lumea lui fara cuvinte intrebandu-se: „Faptul ca-i cer sa ma iubeasca il deranjeaza?" Chiar si un copil foarte mic si-a creat propriul set de asteptari emotionale. Pe masura ce sentimentul de frustrare al copilului creste si este tot mai convins ca parintii lui nu-i vor indeplini nevoile, copilul poate avea un comportament dezorganizat, agresiv.

Este foarte posibil ca acei copii a caror structura interioara ii determina sa loveasca, sa zgarie sau sa recurga la alte gesturi de acelasi fel cand sunt frustrati e posibil, deci, ca acestia sa fie predispusi la un comportament agresiv in astfel de imprejurari. Pentru ca nu au primit un raspuns multumitor atunci cand au incercat sa-si comunice nonverbal nevoile emotionale, acestor copii le va fi si mai greu sa-si comunice nevoile prin cuvinte si simboluri.

• Ei nu pot purta dialoguri interioare. Daca intrebati oamenii care au un comportament impulsiv si agresiv cum se simt, ei nu-si vor exprima probabil sentimentele si vor vorbi doar despre actiuni. De pilda, la o intrebare de tipul: „Cum te simti?", ei pot raspunde, „L-am lovit de sase ori", in loc sa spuna „Eram furios". Dupa cum am vazut, capacitatea de a forma o imagine mentala a dorintelor si sentimentelor se dezvolta la copil intre optsprezece si treizeci de luni si continua sa se dezvolte in forme mai complexe si dupa aceea. Multi tineri care au tendinta sa fie violenti nu dobandesc niciodata abilitatea de a-si vizualiza sentimentele si de aceea nu sunt capabili sa-si anticipeze actiunile. Cand se afla intr-o situatie conflictuala, ei raspund cu actiuni impulsive lovesc, de exemplu - in loc sa-si recunoasca sentimentele si sa faca o alegere.

Ce inseamna sa fii un copil activ/agresiv

Multi copii agresivi par sa aiba nevoie de un aflux de date senzoriale venite din exterior. Ei reactioneaza mai putin decat ceilalti la o serie de senzatii: par sa aiba nevoie de mult zgomot, de sunete puternice, de atingeri sau alte senzatii. Dar, spre deosebire de copilul interiorizat prezentat in capitolul 4 - cel care reactioneaza mai putin la senzatii, dar care raspunde retragandu-se in sine - sistemul motor al copilului agresiv este astfel constituit incat el se arunca in lume, incercand sa obtina ceea ce simte ca are nevoie. Unui astfel de copil de opt-noua luni ii poate placea sa dea cu capul in burta tatalui sau. Unui copil mic sau unui prescolar ii poate placea sa coboare de pe tobogan cu capul inainte. Vrea sa atinga lucrurile tot timpul si incearca sa apuce orice obiect ii apare in cale - parul mamei, nasul tatei, echipamentul stereo foarte scump - deseori rasturnand piese de mobilier si lucruri de valoare pe drum. Poate sparge lucruri pentru ca tot timpul pune mana pe ele si le manevreaza.

Pe masura ce creste, face galagie si se agita tot timpul. Poate lua jucariile altor copii, ii poate imbratisa pe neasteptate, sau vrea tot timpul sa se certe sau sa se bata. Poate fi mai putin sensibil la durere decat alti copii; nu-l deranjeaza sa se loveasca de alti copii deoarece ii place contactul fizic. Este „cam nebunatic", pot spune parintii sai. Se misca tot timpul, n-are stare.

Din cauza ca simte nevoia sa faca ceva si sa se miste, pare distrat sau neatent. De fapt, are unele trasaturi specifice copilului neatent, cum ar fi dificultati de procesare auditiva sau de receptare a limbajului. Uneori, copiii cu aceste tendinte au dificultati si de organizare a miscarilor lor (initiativa motorie). Dificultatile motorii li se par adesea paradoxale parintilor din cauza placerii si interesului pe care le arata acest tip de copil fata de activitatile dificile, cum ar fi cataratul, saritul sau alergatul in conditii precare. Pe masura ce invata sa copieze forme si sa deseneze, pot aparea probleme in planificarea secventelor motorii. Poate reproduce forme complicate sau are tendinta sa faca un talmes-balmes? Ii vine greu sa manuiasca creionul?

Spre deosebire de copilul care reactioneaza mai greu si are un tonus motor scazut, un copil foarte activ, in cautare de senzatii, tinde sa aiba un tonus motor ridicat. Cand e tinut in brate, e posibil sa nu-i placa. Desi copilul cu tonusul muscular scazut prefera pozitii care presupun multa flexiune (pozitia fetala, de pilda), copilul cu tonusul muscular ridicat poate prefera activitati care presupun mult efort de extensie, cum ar fi sa impinga ceva. Acest copil isi poate dori sa ajunga si sa atinga fata tatalui, dar pentru ca nu se controleaza indeajuns, nu-si atinge tinta, iar tata se alege cu un pumn in nas. Daca problemele de initiativa motorie sunt grave, este usor sa-i fie interpretate gresit gesturile si parintii sa creada ca agitatia lui este intentionata.

Asa cum copilul hipersensibil poate deveni mai precaut in situatii tensionate, copilul activ isi poate spori pornirile naturale in astfel de conditii. Atunci cand este nelinistit, stanjenit sau admonestat poate reactiona adoptand un comportament impertinent sau agresiv. (Cand situatia devine dificila, toti avem tendinta sa recurgem la abilitatile de ajustare care ne sunt la indemana.) Niciunul dintre aceste comportamente nu este pe placul adultilor. Un copil care manifesta ceea ce numim uneori „comportament contrafobic" (adica, devine si mai imprudent cand este speriat) nu se bucura de atata simpatie ca un copil care devine mai temator sau se retrage in situatii tensionate. De aceea, parintii, profesorii, educatorii sau specialistii care lucreaza cu acest copil trebuie sa fie foarte constienti de pericolul de a se implica intr-o relatie antagonica cu copilul. Asta nu inseamna ca copiii mari nu trebuie sa fie responsabili pentru comportamentul lor. Sigur ca trebuie. E bine sa intelegem insa mecanismele pe care le folosesc pentru a reusi sa adopte comportamente noi, mai flexibile.

Cand un astfel de copil este frustrat, el nu pastreaza acest lucru pentru el! Iar din cauza ca il nemultumesc multe lucruri si se infurie usor, tinde sa-si foloseasca sistemul motor pentru a schimba ceea ce nu-i place. Daca jucaria nu functioneaza, va dori sa o distruga. Daca mama si tata nu fac ce vrea el, vrea sa-i loveasca cu capul sau sa-i impinga. Daca un alt copil are ceva ce isi doreste, il ciupeste sau chiar il tranteste la pamant si-i insfaca jucaria. Pentru ca are un nivel de energie enorm si vrea sa faca ce vrea cand vrea, este mai putin probabil sa fie interesat de comunicarea interactiva. El va incerca sa comunice intr-un singur sens - in felul lui.

Dupa cum spuneam mai devreme, nu toti copiii care sunt agresivi prezinta aceste caracteristici fizice. Un alt tip de copil agresiv, de pilda, reactioneaza intens la senzatii. Ca si copilul hipersensibil, acest copil este prea strans conectat la lumea senzoriala. Simturile lui nu au un filtru adecvat. Imaginile, sunetele, mirosurile si atingerile care le fac placere altor oameni pot fi coplesitoare pentru el, il irita, iar uneori pot fi chiar dureroase pentru el. Uneori il pot coplesi chiar si propriile emotii. In capitolul 3, am vorbit despre „copilul hipersensibil" care reactioneaza la toate aceste senzatii devenind capricios, agitat si temator. Alti copii hipersensibili, din cauza unui simt interior de autoprotectie si pentru ca se simt supraincarcati fizic si emotional, pot deveni violenti. Acesti copii sunt mai tematori decat altii - ei se pot teme mai mult decat ceilalti de hoti, lupi sau monstri. Ei se pot teme mai mult de agresivitatea altor copii. in situatiile in care se simt coplesiti, musca, lovesc, ciupesc si imping - probabil asa vor reactiona intr-o clasa aglomerata.

Acest copil sensibil/agresiv poate fi in egala masura autoritar, incercand manipuleze pe cei din jur deoarece este atat de sensibil. Vrea ca furculita lui sa fie asezata langa lingura si vrea
ca prietenii lui sa stea la o distanta de exact 60 cm de el. Vrea camionul de acolo si vrea sa i se vorbeasca pe tonul potrivit. Poate fi un adevarat tiran si, daca cineva i se opune, se va speria, dar este posibil sa reactioneze fizic - lovind sau muscand, de pilda.

Comportamente parentale ce trebuie evitate in cazul copilului activ/agresiv

Lipsa de caldura afectiva poate determina un comportament agresiv in cazul oricarui copil - fie ca este sau nu in cautare de senzatii. Copilul activ in cautare de senzatii este mai predispus unui astfel de tipar. Alti copii care sunt lipsiti de dragoste isi manifesta trauma altfel: devin apatici si retrasi sau adopta un comportament autodistructiv.

Unele comportamente parentale incurajeaza neintentionat comportamentul agresiv intr-un mod mai subtil. Anumitor parinti care sunt afectuosi si grijulii le poate fi greu sa stabileasca niste limite adecvate. Ei pot fi derutati de comportamentul activ, in cautare de senzatii, al copilului lor si le este greu sa-si invete copilul cum sa-si comunice intentiile si sentimentele.

Am constatat ca tancii care isi pot controla agresivitatea, la scoala, la gradinita sau acasa interactioneaza frecvent cu adultii si primesc astfel mesaje nonverbale despre limite. In mod normal, cand un copil devine rautacios sau agresiv, exista multe semne care indica acest lucru - o sclipire in ochii lui, o privire o grimasa, o privire amenintatoare, o inclestare a pumnului, o bataie din picior. Parintele il avertizeaza din priviri sau chiar ii spune „Nu, nu poti face asta". Copilul renunta sau, cel putin, ii da de inteles parintelui ce are de gand sa faca. In unele familii insa, nu exista astfel de avertismente. Cand copilul si parintii sunt nemultumiti si furiosi, nici copilul, nici parintii nu arata acest lucru. Chipurile lor sunt lipsite de expresie, au fete imobile, iar trupurile par nemiscate.







Copyright © 2008-2016 Catharsis Media. Toate drepturile rezervate.

TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita | ANPC
Operator date personale inregistrat la ANSPDCP sub nr. 34250 din 24.02.2015