Copilul cu ticuri si sindromul Tourette. Ghid pentru parinti si specialisti - Uttom Chowdhury

 

Cauta carte / autor:    
CUM CUMPAR?        CUM PLATESC?        LIVRAREA        Despre ANTICARIAT        CONTACT     

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:


Psihoterapie


Psihologie clinica


Psihologie practica


Psihologie educationala


Introducere in psihologie


Alte domenii ale psihologiei


Domenii conexe


Dictionare


Reviste si periodice


ANTICARIAT





100 TITLURI DISPONIBILE

57 TITLURI DISPONIBILE

233 TITLURI DISPONIBILE

38 TITLURI DISPONIBILE

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:



      
Copilul cu ticuri si sindromul Tourette. Ghid pentru parinti si specialisti - Uttom Chowdhury       Copilul cu ticuri si sindromul Tourette. Ghid pentru parinti si specialisti
de

Lucrarea -Copilul cu ticuri si sindromul Tourette. Ghid pentru parinti si specialisti, de Uttom Chowdhury, cuprinde modalitati de gestionare psihologica si medicala a sindromului Tourette. Autorul ii ghideaza pe cei interesati - atat specialisti, cat si parinti - in abordarea ticurilor si a comportamentelor dificile ale copiilor ce sufera de acest sindrom si le ofera solutii legate de educatia acestora.

Pret: lei        Avem aceasta carte in stoc!



      



Editura: Trei
Colectia: Psihologie practica
Pagini: 160
   
Anul aparitiei: 2016
Editia originala: 2004
Traducere din limba engleza de Adriana Trandafir
     
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 130 mm x 200 mm
ISBN: 978-606-719-468-5


Descrierea editorului

De ce se agita copilul acesta incontinuu? Cum poate sa vorbeasca asa de urat? Cum sa fac sa-l dezbar de obiceiurile astea necuviincioase? Iata numai cateva din intrebarile pe care si le pot pune parintii si educatorii copiilor ce sufera de ticuri sau de sindromul Tourette, inainte de a afla ca "obiceiurile" lor poarta un nume.

Clipitul, grimasele, lovitul cu picioarele, muscatul buzelor, balbaiala, rostirea unor cuvinte neacceptate social si multe altele sunt provocarile cu care se confrunta zilnic acesti copii si parintii lor. Pentru a incarca tabloul, acestora li se pot adauga ruminatii, neatentie, hiperactivitate sau scaderea stimei de sine.

Cartea „Copilul cu ticuri si sindromul Tourette. Ghid pentru parinti si specialisti”, de Uttom Chowdhury, descrie simptomele caracteristice si posibilele lor cauze, oferind apoi solutii practice, usor de pus in aplicare, pentru ca viata copiilor afectati si a familiilor lor sa poata urma un fagas cat mai lin. Volumul de fata este un ghid care se adreseaza, de asemenea, si specialistilor, carora le furnizeaza repere clare si tehnici de lucru eficiente in tratarea acestor copii.

Uttom Chowdhury este medic psihiatru specializat in tratarea copiilor si adolescentilor cu tulburari comportamentale, profesor la Universitatea din Bedfordshire si consilier medical in Asociatia Regatului Unit pentru sindromul Tourette.



Uttom Chowdhury

Uttom Chowdhury este medic psihiatru specializat in tratarea copiilor si adolescentilor cu tulburari comportamentale, profesor la Universitatea din Bedfordshire si consilier medical in Asociatia Regatului Unit pentru sindromul Tourette.



Pagini din carte

                     

                     

                     

            



Cuprinsul cartii

Cuvant inainte de Isobel Heyman
Multumiri
Prefata

Capitolul 1. Ce este sindromul Tourette?
Capitolul 2. Gestionarea psihologica si medicala
Capitolul 3. Afectiuni asociate
Capitolul 4. Acomodarea cu diagnosticul: parinti si membri ai familiei
Capitolul 5. Abordarea ticurilor si a comportamentelor dificile
Capitolul 6. Controlul furiei
Capitolul 7. Probleme legate de educatie
Capitolul 8. Brutalizarea
Capitolul 9. Moduri de a imbunatati stima de sine a copilului dumneavoastra

Anexa I. Glosar
Anexa II. Referinte




Prezentare Facebook





Fragmente din carte

Fragment din Capitolul 1. Ce este sindromul Tourette?

Prima descriere din literatura medicala a unei persoane cu sindromul Tourette a fost realizata de Itard in 1825; acesta a scris despre o femeie, marchiza de Dampierre, care era sever afectata de ticuri motorii si vocale. Saizeci de ani mai tarziu, in 1885, un medic francez, Georges Gilles de la Tourette, a descris noua pacienti cu ticuri ce debutasera in copilarie, care scoteau zgomote si cuvinte in mod incontrolabil (Robertson, 2000). S-a considerat ca aceasta afectiune era rara, iar clinicienii au presupus ca tulburarea era de natura psihologica, in ciuda faptului ca Gilles de la Tourette sugerase initial transmiterea sa ereditara.

Totul s-a schimbat in anii 1960, fiind recunoscute efectele benefice ale anumitor medicamente asupra simptomnelor. Ca urmare, au fost initiate cercetari pe aceasta tema, in special in anii 1980 si 1990, sindromul Tourette fiind in prezent recunoscut ca o afectiune biologica, genetica, manifestata printr-o gama de simptome comportamentale.

CE ESTE UN TIC?

Un tic este o actiune motorie sau vocala involuntara, rapida, recurenta si nonritmica. Este subita si lipsita de scop. Ticurile constau in miscari, gesturi si sunete simple sau coordonate, repetitive sau secventiale, ce mimeaza fragmente dintr-un comportament normal. Pentru scopuri descriptive, ticurile pot fi clasificate in ticuri simple si ticuri complexe.

Ticurile motorii simple sunt rapide si fara sens, incluzand clipitul, grimasele si ridicarea umerilor, in timp ce ticurile motorii complexe tind sa fie mai lente si pot parea intentionate, de exemplu: topaitul, sarutatul, atingerea obiectelor, ecopraxia (imitarea miscarilor altor oameni) si copropraxia (gesturi obscene). (Vezi tabelul 1.1.)

Ticurile vocale simple includ tusea, latratul, dregerea vocii si fluieratul, in timp ce ticurile vocale complexe includ repetarea anumitor cuvinte sau expresii ca: „O, Doamne!" sau „sigur" sau repetarea unei fraze pana cand suna „asa cum trebuie". (Vezi tabelul 1.2.)

Alte ticuri vocale complexe includ diferente in articularea vorbirii, cum ar fi variatia ritmului, a tonului si a vitezei, precum si coprolalia (utilizarea repetitiva a unor cuvinte sau expresii obscene sau inacceptabile social). (Vezi tabelul 1.3.)

AFECTIUNI TRANZITORII LEGATE DE TICURI

Aceste ticuri se manifesta in principal in copilarie, dureaza doar cateva saptamani sau cateva luni si sunt de obicei limitate la aria fetei si a gatului, desi pot varia. In general, constau in ticuri motorii, dar uneori pot exista ticuri vocale de sine statatoare. Varsta debutului este, de obicei, intre trei si zece ani, baietii fiind afectati cu precadere fata de fete. Desi ticurile tranzitoni, prin definitie, nu persista mai mult de un an, nu este neobisnuit ca un copil sa prezinte o serie de ticuri tranzitorii pe parcursul mai multor ani. In unele cazuri, ticurile raman neobservate.

TICURI MOTORII SAU VOCALE CRONICE

Aceste ticuri se intind pe o perioada mai lunga de un an si spre deosebire de ticurile tranzitorii, nu tind sa varieze in localizare. Ticurile cronice includ clipitul sau miscarile gatului. Studiile comunitare arata ca intre 1 si 12% din copii manifesta o forma de tic motor tranzitoriu sau cronic.

SINDROMUL TOURETTE (MULTIPLE TICURI MOTORII SI VOCALE COMBINATE)

Sindromul Tourette este descris ca o combinatie de ticuri motorii si vocale prezente de cel putin un an. Tabelul 1.4 prezinta criteriile de diagnostic pentru sindromul Tourette.

Adaptat dupa Organizatia Mondiala a Sanatatii (1992) si dupa Grupul de Studiu pentru Clasificarea Sindromului Tourette (1993).

Debutul ticurilor este in general moderat si cu frecventa redusa, avand loc intre doi si douazeci si unu de ani, varsta medie a aparitiei afectiunii fiind de aproximativ sapte ani (Robertson, 1994).

Istoricul medical tipic va cuprinde simptome de tipul ticurilor, ce fluctueaza in severitate si frecventa atat pe parcursul zilelor, cat si itre diferite zile. Aceasta fluctuatie este adesea numita „crestere si descrestere".

Persoanele afectate de sindromul Tourette descriu adesea o incitatie premonitorie inaintea ticurilor, separata de ticul propriu zis. Senzatia este temporar inlaturata dupa eliberarea ticului. Exemple de astfel de senzatii includ o senzatie de arsura in ochi inaintea clipitului, mancarimi inaintea unei miscari a umerilor si tensiune la nivelul gatului, care este eliberata printr-o intinderea gatului.

Severitatea ticurilor creste pana la pubertate si pe parcursul acesteia. Ticurile ating un nivel de platou relativ stabil la maturitatea timpurie.

O persoana cu sindromul Tourette poate avea diverse ticuri motorii si vocale, dar ticurile la nivelul capului si al gatului sunt de departe cele mai comune. Coprolalia apare rar la copiii mici si doar la 10-30% din adulti, astfel incat prezenta acesteia nu este necesara pentru diagnosticare (Robertson, 1994).

Majoritatea oamenilor isi pot reprima ticurile doar pentru o scurta perioada de timp. Multe persoane cu sindromul Tourette descopera ca atunci cand se concentreaza pe o anumita sarcina (de exemplu, un joc pe calculator) ticurile lor par sa scada in intensitate. Ticurile se pot intensifica atunci cand copiii se relaxeaza dupa o perioada stresanta, ca de exemplu atunci cand se intorc acasa de la scoala.

In trecut se credea ca ticurile dispar in somn, dar studiile recente au aratat ca ticurile persista pe parcursul tuturor stadiilor somnului (Rothenberger et cd., 2001).

EPIDEMIOLOGIE

Ticurile sunt comune in copilarie si sunt privite ca facand parte din dezvoltarea normala. S-a estimat ca pana la 10% din copii au avut un tic la un moment dat inaintea varstei de zece ani. Totusi, aceste ticuri sunt in mod tipic tranzitorii si se estompeaza in cateva luni. Sindromul Tourette este intalnit in toate culturile si grupurile rasiale. Este descris ca fiind de 3-4 ori mai comun la barbati (Robertson, 2000).

Studiile asupra copiilor de varsta scolara estimeaza ca prevalenta sindromului Tourette este intre 0,15 si 1,85% (Hornsey et al., 2001; Kadesjo si Gillberg, 2000), Totusi, estimarile variaza semnificativ, unele sustinand chiar o prevalenta de 4,2%, incluzand toate tipurile de tulburari ce implica ticuri. Valorile diferite ale prevalentei se pot datora unei largi variatii a variabilelor, fiind implicate diversitatea metodelor de identificare si diversitatea criteriilor clinice.

Prevalenta sindromului Tourette in cazul copiilor ce urmeaza scoli speciale este mai ridicata decat in cazul copiilor din scoli norrnale (Eapen et at, 1997). De exemplu, sindromul Tourette a fost identificat la 8% din copiii cu tulburari din spectrul autismului care invata la scoli speciale (Baron-Cohen et at, 1999).

ETIOLOGIE

In ciuda faptului ca etiologia exacta nu este cunoscuta, unele studii sustin faptul ca sindromul Tourette este o tulburare de dezvoltare ce implica un dezechilibru in transportul unui neurotransmitator (dopamina) in creier (Leckman et al., 2001).

GENETICA

Nu exista indoiala in privinta faptului ca sindromul Tourette prezinta un determinism genetic. Totusi, nu se cunosc cu precizie genele implicate si nici modelul de transmitere ereditara.

Gradul de concordanta pentru sindromul Tourette (cu alte cuvinte, daca un frate geaman este afectat de acest sindrom, si celalalt va fi afectat) este de peste 50% pentru gemenii monozigoti (identici) si de 10% pentru gemenii dizigoti (nonidentici). In cazul in care sunt inclusi gemenii cu ticuri motorii cronice, proportia ajunge la 77-90% pentru gemenii monozigoti si la 30% pentru gemenii dizigoti (Hyde et aL, 1992).

Unele studii au investigat anumite gene, dar pana in momentul de fata nu s-a putut identifica o gena unica asociata sindromulul Tourette. Este plauzibila existenta unei legaturi genetice intre sindromul Tourette, ticurile motorii cronice si tulburarea obsesivo-compulsiva (TOC) (Eapen, Pauls si Robertson, 1993).

NEUROCHIMIE

Medicamentele de tipul neurolepticelor (vezi Capitolul 2) (care scad disponibilitatea dopaminei in creier) scad frecventa si intensitatea ticurilor. Acest fapt sugereaza ca alterarea nivelului de dopamina din creier este implicata in dezvoltarea ticurilor si a sindromului Tourette. A fost observata o intensificare a ticurilor dupa expunerea la agenti ce stimuleaza activitatea dopaminergica centrala, ca de exemplu L-dopa si excitatorii sistemului nervos central, incluzand cocaina.

Unele studii de neuroimagistica au identificat anomalii in transportul dopaminei in creier. Studiile au raportat o densitate ridicata a transportorilor presinaptici de dopamina si a receptorilor postsinaptici D2 pentru dopamina, sugerand o reglare anormala a eliberarii si a captarii dopaminei Yn sindromul Tourette (Wolf et aL, 1996).

Studiile post-mortem au aratat niveluri scazute ale neurotrans-mitatorului serotonina in trunchiul cerebral si niveluri scazute de glutamat dintr-o regiune a creierului numita globus pallidus (Singer, 2000). S-a dovedit ca serotonina joaca un rol important in aparitia tulburarii obsesivo-compulsive, dar nu exista dovezi ca medicamentele utilizate in tratamentul acestei tulburari (adica medicamente care cresc disponibilitatea serotoninei in creier) au vreun efect asupra ticurilor.

NEUROIMAGISTICA

Intrucat sindromul Tourette este o afectiune complexa ce implica dilicultati in controlul motor si in controlul impulsurilor, incitatii premonitorii si ticuri vocale ce pot include cuvinte incarcate emotional, este plauzibila implicarea mai multor regiuni si cai din creier. Tabelul 1.5 arata principalele cai si regiuni a1e creierului care se considera a fi implicate in sindromul Tourette. Pentru detalii ale studiilor specifice, vezi Peterson si Thomas (2000).

Exista multe limitari cu privire 1a studiile neuroimagistice asupra sindromului Tourette. Majoritatea studiilor au fost realizate pe adulti din populatii clinice. Acest lucru inseamna ca studiile nu sunt impartiale, incluzand pacienti ce prezinta o mai mare probabilitate a simptomelor severe. In studiile neuroimagistice pe copii, interpretarea precisa este dificila, intrucat creierul este in continua dezvoltare pana in adolescenta tarzie. Majoritatea studiilor tind sa cuprinda un numar mic de subiecti, astfel devenind dificila realizarea unor generalizari statistice utile.

Studiile neuroimagistice structurale (studii care privesc direct structurile creierului, ca de exemplu tomografia computerizata si imagistica prin rezonanta magnetica), care compara pacienti afectati de sindromul Tourette cu subiecti de control de varste apropiate, arata ca dimensiunea nucleului caudat este redusa atat la copiii, cat si la adultii cu sindromul Tourette. Volumul nucleului lenticular este redus la adultii cu Tourette (Gerard si Peterson, 2003).

Un studiu asupra regiunilor corticale a descoperit ca volumul cortexului prefrontal era crescut la copiii cu Tourette fata de subiectii din grupul de control (Peterson et at, 2001). S-a observat ca varsta era invers proportionala cu volumul cortexului prefrontal, astfel incat la varsta adulta pacientii ajungeau sa aiba un volum al cortexului prefrontal mai scazut decat cel al subiectiilor din grupul de control. Peterson et al. (2001) sugereaza ca aria prefrontala este puternic activata in timpul suprimarii ticurilor, iar volumul prefrontal crescut la copii probabil ca reprezinta o modificare plastica a tesuturilor prefrontale, dependenta de activitate, care ajuta persoanele cu ticuri sa le suprime si sa-si compenseze simptomele.

Majoritatea studiilor neuroimagistice functionale (studii asupra componentelor functionale a1e creierului, care masoara fluxul sangvin sau metabolismul) au aratat ca metabolismul si fluxul sangvin cerebral regional sunt in general reduse in unele portiuni ale ganglionilor bazali la adultii cu sindromul Tourette (Hall, Costa si Shields, 1990; Moriarty et al., 1995).

FACTORI PERINATALI

Aceasta tema necesita inca o cercetare intensa; totusi, exista unele studii cu rezultate interesante in ceea ce priveste factorii perinatali asociati cu sindromul Tourette. Doua studii au aratat ca sindromul Tourette este asociat cu o greutate scazuta la nastere (Hyde et al., 1992; Leckman et at, 1987).
Alti factori includ stresul maternal in perioada sarcinii, greata si voma severe in primul trimestru de sarcina (Leckman et al., 1990). Aceste studii indica faptul ca factorii mentionati anterior sunt doar asociati cu sindromul Tourette si nu reprezinta o cauza directa a acestei afectiuni.

TULBURARI NEUROPSIHIATRICE PEDIATRICE AUTOIMUNE ASOCIATE CU INFECTIE STREPTOCOCICA (PANDAS)

Studii recente pe parcursul ultimilor ani asociaza debutul subit al simptomelor obsesivo-compulsive si/sau al ticurilor cu infectia cu streptococut hemolitic de grup A". Denumirea acestei afectiuni este "tulburari neuropsihiatrice pediatrice autoimune asociate cu infectie streptococica". Criteriile de diagnostic includ (Swedo et at, 1998):

1. prezenta tulburarii obsesivo-compulsive si/sau a ticurilor
2. debutul inaintea pubertatii
3. debutul brusc si remisia simptomelor
4. o relatie temporala intre simptome si infectia cu streptococul hemolitic de grup A
5. prezenta anomaliilor neurologice, incluzand hiperactivi-tatea si miscarile coreiforme.

Corelatia dintre anumite afectiuni si infectiile streptococice se bazeaza pe o serie de descoperiri clinice si neuroimunologice. Analiza volumetrica realizata prin rezonanta nucleara a creierului copiilor cu PANDAS a aratat o crestere semnificativa a volumului ganglionilor bazali fata de grupul de control (Giedd et aL, 2000). Ca explicatie, a fost propus un mecanism mediat imun, similar mecanismului ce sta la baza unei alte afectiuni, coreea Sydenham. In acest mecanism, anticorpii produsi impotriva streptococului hemolitic de grup A interactioneaza incrucisat cu tesutul nervos din ganglioniii bazali (Singer et al, 1999). In ciuda acestor studii, nu au fost demarate studii epidemiologice prospective asupra corelatiei dintre ticuri/tulburare obsesivo-compulsiva si infectiile streptococice.

Exista numeroase studii de caz asupra altor afectiuni cauzate de sindromul poststreptococic (Dale et al., 2002; DiFazio, Morales si Davis, 1998; Sokol, 2000), astfel incat asocierea cu infectiile streptococice nu pare a fi specifica.

Problema identificarii unei asocieri clare intre infectilie streptococice si ticuri ingreuneaza confirmarea existentei acestei afectiuni, avand in vedere faptul ca atat ticurile, cat si infectiile streptococice sunt comune in populatiile pediatrice.

Momentan, este recomandata simpla documentare a aparitiei sau a agravarii ticurilor in relatie cu o infectie faringiana sau alte boli asociate. Sunt necesare cercetari suplimentare in acest domeniu interesant, dar inca speculativ.

PROGNOSTIC

Ticurile debuteaza in general in copilaria timpurie, apoi cresc gradat in intensitate si in severitate pe masura ce copilul se apropie de adolescenta, atingand nivelul maxim al severitatii in adolescenta mijlocie. In aceasta perioada pot aparea intervale frecvente de fluctuatie. In maturitatea timpurie, ticurile tind sa scada in frecventa si in intensitate.

Prognosticul este mai favorabil decat se considera in trecut, la aproximativ 90% din oamenii cu sindromul Tourette instalandu-se o remisie substantiala; peste 40% din copii vor scapa in mare parte de ticuri pana la varsta de 18 ani.







Copyright © 2008-2016 Catharsis Media. Toate drepturile rezervate.

TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita | ANPC
Operator date personale inregistrat la ANSPDCP sub nr. 34250 din 24.02.2015