Inapoi la normalitate. De ce copiii sanatosi sunt gresit diagnosticati cu ADHD, autism si tulburare bipolara - Enrico Gnaulati

 

Cauta carte / autor:    
CUM CUMPAR?        CUM PLATESC?        LIVRAREA        Despre ANTICARIAT        CONTACT     

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:


Psihoterapie


Psihologie clinica


Psihologie practica


Psihologie educationala


Introducere in psihologie


Alte domenii ale psihologiei


Domenii conexe


Dictionare


Reviste si periodice


ANTICARIAT





94 TITLURI DISPONIBILE

52 TITLURI DISPONIBILE

220 TITLURI DISPONIBILE

36 TITLURI DISPONIBILE

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:



      
Inapoi la normalitate. De ce copiii sanatosi sunt gresit diagnosticati cu ADHD, autism si tulburare bipolara - Enrico Gnaulati       Inapoi la normalitate. De ce copiii sanatosi sunt gresit diagnosticati cu ADHD, autism si tulburare bipolara
de

Aceasta carte isi bazeaza informatiile atat pe cercetari de ultima ora din neurostiinte, cat si pe experienta clinica a dr.-ului Enrico Gnaulati si contine numeroase exemple si date la zi, menite sa-i ajute pe parinti si pe educatori sa calauzeasca vietile copiilor ce le sunt incredintati.

Pret: lei        Avem aceasta carte in stoc!



      



Editura: Trei
Colectia: Psihologie practica
Pagini: 288
   
Anul aparitiei: 2017
Editia originala: 2013
Traducere din limba engleza de Cristina Jinga
     
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 130 mm x 200 mm
ISBN: 978-606-719-906-2


Descrierea editorului

E recreatie, iar curtea scolii e plina de copii. Unii alearga, altii se imping, altii susotesc prin colturi, iar altii stau singuri, adanciti in vreo carte sau, pur si simplu, privind. Fiecare e diferit, iar acesta e farmecul lor. Dar suna clopotelul si, dintr-odata, ei trebuie sa se supuna acelorasi reguli, sa devina uniformi.

Copiii care ies din tipare, dificil de gestionat intr-o lume tot mai grabita, ajung, pana la urma, sa fie diagnosticati cu una dintre tulburarile psihice "la moda". Insa, Enrico Gnaulati ne invita sa le acordam o sansa si sa revenim la normalitate acceptand zburdalnacia copiilor si nevoia lor de a fi activi fara sa le punem eticheta de ADHD, fluctuatiile de dispozitie ale adolescentilor fara a-i marginaliza numindu-i bipolari si atitudinea introvertita si intelectualizata a unora dintre copii fara a-i incadra in generosul spectru autist.

Aceasta carte isi bazeaza informatiile atat pe cercetari de ultima ora din neurostiinte, cat si pe experienta clinica a dr.-ului Enrico Gnaulati si contine numeroase exemple si date la zi, menite sa-i ajute pe parinti si pe educatori sa calauzeasca vietile copiilor ce le sunt incredintati.



Enrico Gnaulati

Enrico Gnaulati este psiholog clinician, cu o experienta de peste 25 de ani in terapia de familie, a copiilor si a adolescentilor. A scris numeroase articole si carti de specialitate, a sustinut prelegeri si a predat la California State University.



Prezentari Video

Urmariti un interviu cu Enrico Gnaulati despre cartea sa "Inapoi la normalitate".





Pagini din carte

                     

                     

                     

         



Cuprinsul cartii

Cuprins
Introducere


1. Stiinta nebuna si medicina nebuna
2. Graba de a diagnostica
3. Victime ale diagnosticarii aleatorii
4. Baietii, scosi din categoria normalului
5. Normalitatea comportamentului problema
6. ADHD? Sau narcisismul copilariei dincolo de limite?
7. Tulburare bipolara? Sau furtuna a adolescentei si stres in stil secolul XXI?
8. Spectru autist? Sau un baiat destept, voluntar si introvertit?
9. Parinti cu autoritate

Multumiri




Prezentare Facebook

Posted by PsihoShop.ro on Monday, September 11, 2017




Fragmente din carte

Capitolul 3. Victime ale diagnosticarii aleatorii



Rareori mi se intampla sa ma contrazic cu un copil asupra unui diagnostic — chiar si mai rar daca este un adolescent. Adolescentii tind sa fie extrem de timizi. Nu vor sa para niste ciudati. Un diagnostic de sanatate mentala nu este ceva cu care un adolescent se lauda, de obicei. Insa George, saptesprezece ani, a fost o exceptie. Statea pe scaunul din fata mea, in cabinet, si jura ca are tulburare bipolara.

Sursa diagnosticului sau era un fragment dintr-un film difuzat la televizor, in care dr. Drew, gazda emisiunii Loveline, il etichetase pe actorul Mel Gibson ca bipolar din pricina crizelor acestuia de furie. Si George avea accese ocazionale de furie. Pentru a fi sigur de acuratetea autodiagnosticului sau, George a intrat pe internet si a cumparat un exemplar din Bipolar Disorder for Dummies (Tulburarea bipolara pentru to(n)ti). Acum, George, cu exemplarul sau ferfenitit de atata frunzarit acasa, ma presa pe mine, doctorul, sa accept ca avea si el aceasta tulburare Conversatia a decurs cam asa:

DR. GNAULATI: George, cred ca motivele pentru care te simti atat de deprimat, confuz si furios sunt mai complicate. Nu exista o singura cauza. Ai fost crescut sa fii un bun baiat catolic si te-ai conformat regulilor ani de-a randul, dar in dauna multor sentimente subiacente.
Varsta adulta e foarte aproape si cred ca te simti complet nepregatit s-o infrunti. Nu ai niciun vis maret de cariera viitoare care sa fie legat de ceea ce studiezi la scoala, de aceea liceul ti se pare total neinteresant. De doua ori ai inceput si ai pus capat unei relatii cu doua fete, in ultimele sase luni. Vrei sa continui?

GEORGE: Dar trebuie sa fie mai mult de atat. Cred ca unchiul meu era bipolar. Nu se mosteneste in familie?

DR. GNAULATI: O sa-ti mai spun o data cum inteleg eu tulburarea bipolara si tu sa-mi spui daca vreunul dintre simptome se aplica. Versiunea scurta este ca, de regula, inseamna o boala mentala dizabilitanta, in care se pot inregistra zile de-a randul de insomnie, cu energie nestavilita, euforie si sentimentul ca ai putea cuceri intreaga lume. Depresia bipolara este oarecum inversul: oboseala extrema, letargie si sentimentul ca esti complet invins ca persoana.

GEORGE: Credeam ca bipolar esti atunci cand te enervezi foarte rau fara motiv. Oricum, tot mai cred ca eu am asta si am nevoie sa discut cu dr. Hamilton, ca sa-mi dea medicamente mai puternice.

George a ramas neclinitit in parerea lui. Deja se identificase ca bipolar pe pagina lui de Facebook. Ca societate, am devenit remarcabil de dezinvolti in a folosi jargonul de sanatate mentala si a adopta diagnosticele si tulburarile ca si cand ar fi doar niste etichete in voga.

Aceeasi companie care publica titluri precum: Prepararea dulciurilor pentru to(n)ti si Daruri din bucatarie pentru to(n)ti, n-a publicat numai Tulburarea bipolara pentru to(n)ti, dar si ADD si ADHD pentru to(n)ti, Intelegerea autismului pentru to(n)ti, Depresia postnatala pentru to(n)ti si Manual de exercitii contra anxietatii si depresiei — pentru to(n)ti, ca sa nu amintesc decat vreo cateva.

Jargonul sanatatii mentale si-a croit drum si in versurile muzicii si in titlurile cantecelor. „ADHD" este titlul uneia dintre cele mai cerute piese la concertele live ale formatiei engleze de rock alternativ Blood Red Shoes. MC Frontalot, un artist hip-hop din San Francisco, are un cantec intitulat „You Got Aspergers" („Te-ai facut cu Asperger"). Melodia „Bipolar" a bombasticului rapper Krizz Kaliko este atat de in voga, incat poate fi descarcata ca ringtone pentru telefon. Krizz colaboreaza adeseori cu Prozak, un interpret de la aceeasi casa de discuri, Strange Music.

Blogurile si forumurile online sunt, la randul lor, pline de speculatiile fanilor privind diagnosticele muzicienilor preferati. De exemplu, pe Captain Cynic, un forum de discutii online, a fost postata o intrebare, in octombrie 2009: „Eminem. schizofrenic sau bipolar sau ambele?" Un respondent sub numele de Zachfrenzel a scris: „Eu sunt un mare ascultator al lui Eminem. Mi-am cumparat Relapse in ziua in care s-a lansat, e foarte sumbru... Imi dau seama ca dezvaluie multe in album... Cat despre problemele lui mentale, se stie ca are TOC [tulburare obsesivo-compulsiva] si ADD [tulburare de deficit de atentie], ceea ce i-ar da, statistic, mari sanse sa sufere de vreo forma de depresie. Depresia este (cel putin, asa cred eu) tulburare bipolara de un grad mai scazut".

Serialele animate de la televizor, cu rating maxim, au dedicat episoade intregi diagnosticelor copiilor. Cu toate ca aceste seriale trateaza subiectul in mod ironic, copiii nu se prind intotdeauna de critica implicita. Concluzia finala este ca diagnosticele copilariei sunt doar material pentru o portie buna de ras.

Intr-un episod recent din South Park, vulgar intitulat „Ass Burgers", Stan, unul dintre personajele principale, este diagnosticat intamplator cu Asperger, dupa ce s-a prezentat foarte amarat in biroul consilierului scolar din pricina divortului parintilor sai. Cautand intotdeauna un motiv ca sa nu-si faca temele, Cartman, antieroul simpatic al serialului, intelege gresit semnele tulburarii lui Stan ca „ass burgers" si incearca sa-si faca si el rost de un diagnostic asemanator de la asistenta medicala a scolii, infatisandu-se in cabinetul ei cu hamburgeri indesati in nadragi.

Bart Simpson, adesea considerat baiatul ADHD emblematic al televiziunii, din pricina impulsivitatii si neatentiei lui, a fost oficial diagnosticat astfel intr-un episod din Familia Simpson intitulat „Micul ajutor al fratelui". In timpul unei ore de pregatire in caz de incendiu, Bart insfaca un furtun de incendiu si inunda sala de sport a scolii. Directorul Skinner se Intalneste cu parintii lui Bart si recomanda ca baiatul sa inceapa sa ia un medicament numit Focusyn ori sa fie exmatriculat. Bart devine paranoic dupa ce ia Focusyn, fura un tanc si doboara un satelit al Ligii Principale de Baseball, despre care e convins ca spioneaza pe toata lumea din oras. Exista si un „final fericit" al povestii, lui Bart prescriindu-i-se Ritalin, recapatandu-si astfel sanatatea mentala si cantand o varianta a cantecelului lui Popeye Marinarul:

Cand nu ma pot opri din facut prostii,
Nu-mi trebuie decat Ritalinul, copii,
Si navighez fara griji, zi de zi.


Pana si personajele din Ursuletul Winnie de Plus, de A.A. Milne, au fost folosite in moduri populare pentru a creste intelegerea pe care o au parintii asupra ADHD-ului. Pe site-ul ADHD Information Library, Ursuletul Winnie de Plus este indicat ca un caz clasic de neatentie de tip ADHD: „Cu toate ca Plus e foarte simpatic, loial si bun, este, de asemenea, neatent, lenes, fara vlaga, nemotivat. Este un visator clasic cu mintea incetosata. In alte lucrari, am numit acesta tipul «aerian» de ADHD". Tigrisor are „tipul elastic de ADHD... forma clasica" si nici mofturosul Iepure nu scapa de diagnostic. El este „supraconcentratul", pentru ca, in mod de neinteles, „Iepure isi ingrijeste gradina".

Suntem, aparent, dezinvolti, chiar usuratici, ca societate, admitand si discutand despre conditiile de sanatate mentala, totusi, in mod paradoxal, majoritatea americanilor pastreaza atitudini negative si prejudecati despre copiii si adolescentii cu conditii diagnosticabile.

In 2007, dr. Bernice Pescosolido, de la Universitatea din Indiana, impreuna cu cei cinci membri ai echipei sale de cercetare, a publicat o serie de descoperiri despre perceptia adultilor fata de copiii cu depresie si ADHD. Dintre adultii participanti la studiu, 33% au considerat ca un copil care are ADHD este probabil sau foarte probabil sa fie un pericol pentru ei. Alti 81% au fost de aceeasi parere despre un copil cu depresie. Echipa de cercetatori a concluzionat: „Un mare numar de oameni din Statele Unite asociaza problemele de sanatate mentala ale copiilor, in special depresia, cu un potential de violenta si sustin obligativitatea legala a tratamentului".

Cu vreo cativa ani in urma, expertul in asistenta sociaLa dr. Tally Moses si-a facut timp sa cunoasca bine 56 de adolescenti, din mai multe orase din Midwest, care fusesera diagnosticati cu diverse tulburari emotionale. Interviurile sale extinse au scos la iveala ca 62% dintre acestia se simteau judecati si exclusi de catre cei de seama lor, pana intr-acolo incat adesea puneau capat prieteniilor.

In mod similar, un studiu din 2010 al cercetatorilor de la Facultatea de Farmacie a Universitatii din Maryland, condus de dr. Susan dosReis, a relevat ca 77% dintre parintii care cautasera un tratament pentru copilul lor cu ADHD s-au simtit stigmatizati. Aproape jumatate dintre parinti au mentionat ingrijorari ca un diagnostic de ADHD sa aiba un posibil impact negativ asupra stimei de sine a copilului lor si asupra perspectivelor de viata. Dupa cum vedem, parintii au motive intemeiate sa acorde acestor chestiuni consideratia cuvenita.

O multime de cariere profitabile sunt potential indisponibile tinerilor adulti care au fost diagnosticati cu o conditie de sanatate mentala. Site-ul departamentului de politie din Los Angeles mentioneaza: „Candidatilor cu antecedente sau cu diagnostic anterior de vreo tulburare psihica, inclusiv dizabilitati de invatare sau tulburare de deficit de atentie, sau care au fost tratati cu medicatie psihotropa sau au urmat o terapie, li se va cere sa furnizeze dosare medicale relevante inainte de a se lua o decizie psihologica finala... In unele cazuri, aceste conditii/diagnostice sunt insotite de limitari functionale care ar putea necesita o descalificare psihologica".

Sa obtii informatia daca ADHD il face pe un tanar adult neeligibil pentru a intra in armata inseamna realmente sa umbli dupa potcoave de cai morti. Cel mai bun raspuns despre ADHD pe care il are de oferit Centrul de Resurse Nationale este „poate", insa consensul este ca orice persoana care utilizeaza in mod curent medicamente din Nomenclatorul II (acelea reglementate de guvemul federal fiindca au un potential crescut de abuz), ca Ritalinul, trebuie sa fi incheiat tratamentul de cel putin un an si sa demonstreze absenta oricaror incapacitati functionale ca sa fie luata in considerare pentru serviciul militar activ.
Practicile de angajare pentru functiile de agent de securitate la guvern sau in sectorul privat adesea implica o verificare meticuloasa a dosarului de sanatate mentala. In multe state este extrem de dificil pentru indivizii cu antecedente de boli mentale sa obtina un permis de conducere de camioane. „Boala bipolara" este trecuta pe lista Administratiei Aviatiei Federale ca o conditie medicala eliminatorie pentru cei care doresc sa obtina o licenta de pilot.

Un diagnostic de sanatate mentala este un motiv suficient pentru multe companii de asigurare de viata si de handicap pentru a pune o persoana in categoria de mare risc si, in consecinta, pentru a-i stabili o prima de asigurare mai mare sau a-i refuza cu totul polita de asigurare.

Cel mai surprinzator fapt dintre toate, cel putin pentru mine, este acela ca a fost nevoie de o modificare constitutionala in Kansas, in 2010, pentru a se elimina boala mentala dintre posibilele motive de a i se nega unei persoane dreptul de a vota in acel stat; 38% dintre votantii care s-au prezentat la referendumul din acel 2 noiembrie au vrut sa se pastreze textul constitutiei neschimbat:

„Corpul legislativ ar putea, prin lege, sa excluda persoanele de la vot din cauza bolilor mentale".

Traim in epoca internetului. Garantiile de confidentialitate si de evidenta medicala protejata nu rezista intotdeauna. Am putea ignora ingrijorarile privitoare la un diagnostic care a fost in graba propus in timpul unei vizite la cabinet, uitand ca exista intr-o baza de date, undeva. Totusi, pentru ca psihologii si terapeutii sa fie platiti pentru serviciile lor de catre companiile de asigurari, un diagnostic trebuie sa fie furnizat. Evidenta electronica si facturarile sunt pro forma in bransele medicala si de asigurari. Insa sistemele lor computerizate nu sunt mai putin vulnerabile la brese de securitate decat o retea conceputa de un adolescent supradotat la computere.

Ganditi-va la atacul cibernetic care a compromis computerele de la Spitalul de copii Akron, din Ohio, in urma cu cativa ani. Pentru neinsemnata suma de 115 dolari, Scott Graham a cumparat programul SpyAgent si l-a instalat pe computerul unei angajate a spitalului, cu care avusese o poveste de dragoste. In numai o saptamana, dupa rapoartele IDG News Service, Graham a primit peste o mie de mesaje protejate despre procedurile medicale si insemnari despre saizeci si doi de pacienti.

Apoi mai exista bresa de securitate si mai notorie, care s-a intamplat la biroul Health Net din Connecticut, in 2009. Un hard disk extern, continand informatii medicale despre aproximativ 1,5 milioane de membri ai Health Net, a disparut fara urma. Procurorul general Richard Blumenthal a dat in judecata Health Net pentru stocarea improprie a datelor. Incidentul a atras atentia nationala pentru ca a fost prima oara cand un procuror general intenta actiune legala pe baza legii HIPAA (Legea pentru portabilitatea si responsabilitatea asigurarilor de sanatate), legea federala care a fost adoptata pentru a proteja informatiile medicale private. Acestea sunt doar cateva exemple despre scurgerile ilegale de informatii confidentiale pe care clientii doresc sa le pastreze private.

Si daca un copil sau adolescent are o atitudine indiferenta fata de un diagnostic si il face cunoscut pe pagina sa de Facebook?



Poate e un gen de anunt-confesiune („Sunt bipolar, dar asta nu ma face mai putin cool. Sunt inca de treaba.") sau o mentiune postata pe un blog. Pentru astfel de dezvaluiri degajate poti fi tras la raspundere in epoca informatiei.

Cu vreo cativa ani in urma, CareerBuilder.com a solicitat serviciile companiei Harris Interactive pentru a intervieva 2677 de manageri si specialisti in resurse umane de la diverse companii despre practicile lor de angajare. Nu mai putin de 45% dintre ei au recunoscut ca foloseau site-uri de retele sociale ca Facebook, MySpace, Twitter si LinkedIn pentru a cerceta candidatii. Aproape 35% dintre angajati le-au retras oferta de munca unor candidati din pricina continutului paginilor acestora de pe retelele sociale. Cu stigmatul pe care majoritatea oamenilor il ataseaza conditiilor de sanatate mentala, o declaratie deschisa si sincera sau chiar si o inofensiva referinta la o tulburare psihiatrica iti poate inchide usile. intr-un mediu de lucru competitiv, cu candidati policalificati, angajatorii cauta intotdeauna cai de a rari numarul candidatilor.

Un diagnostic de sanatate mentala este, de asemenea, o eticheta. Ca orice eticheta, le poate defini copiilor rolul lor in viata. Ca sa folosesc un termen ce s-a demodat, poate fi o „profetie autoimplinita". Acest termen a fost lansat in 1940 de Robert Merton. Se refera la credintele nerealiste pe care cineva le poate avea despre o persoana, pe care acea persoana le accepta ca fiind adevarate.

Profetiile autoimplinite propaga, de regula, stereotipuri negative si scad asteptarile persoanei etichetate. In general, un diagnostic de sanatate mentala induce conotatia ca o persoana nu se poate abtine sa se comporte asa cum o face, din cauza bolii sale. Daca Frank, care crede ca are ADHD (sau a fost impins sa creada asta de catre parintii, profesorii sau doctorul sau), se ridica de la masa din bucatarie de cinci ori intr-un interval de zece minute, in timp ce isi face tema, nu este pentru ca n-ar vrea sa se opreasca, ci pentru ca nu poate sa se opreasca. In masura in care un copil ajunge sa creada ca un diagnostic i se potriveste, e mai putin probabil ca el sa-si mai asume autocontrolul sau responsabilitatea pentru actele lui si sa se mai gandeasca la potentialul de a depune eforturi, in mod activ si intentionat, pentru a se schimba.

Dovezile stiintifice sustin aceasta afirmatie. Adolescentii din interviurile conduse de dr. Tally Moses, care au fost capabili sa se autoeticheteze ca tulburati psihiatric crezand cu adevarat ca sufera de o tulburare — s-au simtit cel mai mult stigmatizati, deprimati, pasivi si lipsiti intr-un fel de capacitatea de a fi stapani pe propriul destin.

Dupa cum am vazut in cazul lui George, la inceputul acestui capitol, o eticheta de sanatate mentala poate fi, de asemenea, insusita si pretuita. Poate fi folosita ca explicatie comoda pentru comportament. Pentru baietii care nu pot comunica fluid, poate fi o pozitie de eschiva, care ii scapa de nevoia de a continua comunicarea: „Pai, am ADHD. Devin agitat. De aceea si iau medicamente". Astfel de explicatii servesc la incheierea scurta a oricaror alte discutii despre comportamentul cuiva, evitand subiecte de genul ce ar putea face el ca sa se calmeze, de exemplu, sau sa persevereze in incercarea de a-si efectua temele neinteresante.






Copyright © 2008-2016 Catharsis Media. Toate drepturile rezervate.

TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita | ANPC
Operator date personale inregistrat la ANSPDCP sub nr. 34250 din 24.02.2015