Ajuta-ti copilul sa revina pe calea cea buna

Ajuta-ti copilul sa revina pe calea cea buna
de Kenneth H. Talan

Kenneth H. Talan, medic psihiatru, abordeaza in cartea -Ajuta-ti copilul sa revina pe calea cea buna- interventiile specifice de autoajutorare, psihoterapia, tratamentul medical, testarea psihologica si perspectivele de intelegere si de tratare a anumitor simptome (de pilda, anxietatea, agresivitatea, schimbarile de dispozitie si accesele de furie) ale copiilor si adolescentilor cu tulburari de comportament. Prima parte a cartii este destinata parintilor, iar a doua se adreseaza specialistilor.

Editura: Trei
Colectia: Psihologie practica
Pagini: 458

Anul aparitiei: 2013
Editia originala: 2008
Traducere din limba engleza de Ioana Maria Pricop

Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 130 mm x 200 mm
ISBN: 978-973-707-678-6

Kenneth H. Talan

Kenneth H. Talan este medic psihiatru. A studiat medicina la Yale. A lucrat in clinici pentru copii si adolescenti, precum si in scoli publice. A fost consultant pe probleme de psihiatrie pentru profesori, psihologi si consilieri psihologici care lucrau cu elevi cu probleme de comportament.

Pagini din carte

Cuprinsul cartii

Multumiri
Introducere

Partea I: Interventiile parintilor

1. Ce este de facut cand credeti ca fiul sau fiica dumneavoastra are o problema
2. Semnalele de alarma: lista alfabetica a simptomelor
3. Perturbari in dezvoltare: copilul ca intreg
4. Zece pasi pentru a va ajuta copilul sa revina pe calea cea buna
5. Gestionarea sentimentelor dumneavoastra cand copilul sufera

Partea a II-a: Interventiile specialistilor

6. Evaluarea si testarea: de ce, ce, cine si unde?
7. Intrebari despre tratament: cine sunt persoanele care ofera ajutor si unde se afla ele?
8. Psihoterapia si efectele sale secundare
9. Medicamentele si efectele lor secundare
10. Terapii complementare si alternative si efectele lor secundare
11. Rolul jocului in psihoterapia individuala, de la copilarie la adolescenta
12. Costurile tratamentului: bani, energie si timp

Anexa: Bibliografie pentru autoajutorare

Fragmente din carte

Fragment din Capitolul 4. Zece pasi pentru a va ajuta copilul sa revina pe calea cea buna

A fi parinte este o slujba in care inveti la locul de munca. Acest lucru este adevarat in special cand calea obisnuita de a va ajuta copilul intr-o problema pare sa nu fie suficienta. In acele momente, este firesc sa deveniti mai nesigur si sa aveti mai multe rezerve. Puteti sa va indoiti de felul in care v-ati ghidat sau in care ati interactionat cu copilul si sa va intrebati daca puteti gasi o cale mai buna pentru a-l ajuta. Unii dintre pasii oferiti in acest capitol sunt, probabil, lucruri pe care deja le faceti; descoperindu-le mentionate aici, va veti simti incurajat sa continuati sa le faceti. Alti pasi sau perspectiva asupra celor mai familiari va pot ajuta sa adaugati actiuni utile la ceea ce deja faceti. Acesti pasi pot fi benefici indiferent de tipul de problema pe care o are copilul dumneavoastra si indiferent de implicarea unui specialist. Interventiile va vor ajuta, pe dumneavoastra si pe copil sa fiti mai disponibili din punct de vedere psihologic si mai bine echipat pentru a-l aduce inapoi pe calea cea buna.

STRUCTURA CAPITOLULUI 4

Capitolul este impartit in zece sectiuni, fiecare analizand unul dintre urmatorii pasi:

1. Amintiti-i copilului ca sunteti de aceeasi parte a baricadei
2. Stabiliti limite si expectatii rezonabile
3. Asigurati-va ca fiul sau fiica dumneavoastra are rutine regulate
4. Incurajati-va copilul
5. Ajutati-l pe copil sa-si infrunte frica
6. Nu incercati sa preziceti viitorul copilului
7. Invatati sa observati si sa apreciati micile imbunatatiri si schimbarile pozitive
8. Nu lasati emotiile intense sa va domine interactiunile cu copilul
9. Nu uitati ca nu sunteti una si aceeasi persoana cu copilul
10. Aveti grija de propriile nevoi fizice si emotionale

Fiecare sectiune descrie rationamentul din spatele pasului respectiv, cuprinde sugestii practice despre implementarea acestuia si, uneori, unele obstacole cu care va puteti confrunta atunci cand incercati sa-l puneti in practica. La finele fiecarei sectiuni exista descrisa o situatie care ilustreaza ideile prezentate.

PASUL 1. AMINTITI-I COPILULUI CA SUNTETI DE ACEEASI PARTE A BARICADEI

In ciuda divergentelor pe care le aveti cu copilul in prezent, dorinta comuna este ca el sa devina un adult cu incredere in sine si capabil. Multi copii care au comportament dificil sau stari emotionale perturbate se simt foarte singuri. Copilul poate simti ca nu este inteles sau nu-si da seama cum sa faca mai bine lucrurile, stare accentuata si mai mult atunci cand vede ca sunteti furios sau dezamagit.

Totodata, copilul se poate simti instrainat si singur daca se considera vinovat. Copiii, si adesea si adolescentii, au tendinta sa vada lumea in alb si negru. De multe ori, copiii interpreteaza problemele care ii implica pe ei ca fiind in totalitate din "vina lor". Copilul poate incerca sa se convinga pe sine si pe ceilalti ca problema "nu este vina mea", in timp ce, in adancul lui, simte ca el este in totalitate de vina.

In cazul in care copilul simte ca este in intregime "vina lui", poate sa creada si ca parintele este extrem de dezamagit si furios si, de asemenea, ca sentimentele parintelui ar putea sa nu se schimbe niciodata. De obicei, vinovatia si sentimentul de strainare pentru ca a pricinuit o suferinta emotionala parintelui sporesc anxietatea, frica si rusinea copilului.

Cand sunt puternice, aceste sentimente impiedica rezolvarile favorabile ale problemelor emotionale si comportamentale, ba chiar accentueaza dificultatile. Prin urmare, va incuraiez sa reamintiti copilului si dumneavoastra insiva ca sunteti de aceeasi parte a baricadei. Chiar daca va simtiti dezamagit, speriat sau furios in legatura cu situatia existenta, amintiti-i copilului ca in ciuda acestor sentimente, vreti sa colaborati pentru a imbunatati situatia.

Elizabeth, o fata in varsta de 14 ani, se certa adesea cu parintii in legatura cu multe dintre preocuparile ei: conversatiile telefonice cu prietenii, trimiterea de mesaje pe internet in loc sa-si faca temele si dorinta de a merge la petrecere acasa la persoane pe care parintii nu le cunosteau. In ultimul an, Elizabeth se opunea din ce in ce mai mult si devenise dispretuitoare.

Desi fata dadea dovada de rezistenta atunci cand parintii ii impuneau respectarea limitelor, parea ca reactioneaza mai bine cand acestia discutau cu ea despre cum incercau sa se adapteze la faptul ca ea a crescut si ca isi doreste mai multa libertate. Ca reactie la deschiderea parintilor cu privire la propriile lor framantari interioare legate de faptul ca ea creste, Elizabeth a recunoscut mai sincer ca fusese chinuita pe de-o parte de dorinta ei de a face lucruri "distractive" si, pe de alta parte, de sentimentul de vinovatie cu privire la chinul cauzat parintilor de comportamentul ei.
Faptul ca sunteti de aceeasi parte a baricadei va ajuta pe dumneavoastra si pe copil sa gasiti solutii respectuoase la diferende si sa va consolidati relatia.

2. STABILITI LIMITE SI ASTEPTARI REZONABILE

Chiar si cei care n-au fost niciodata parinti vor oferi cliseul "copilul are nevoie de limite". De asemenea, multi stiu si ca cei mici trebuie sa se conformeze unor expectatii rezonabile din partea parintilor, ca de pilda sa invete bine la scoala, sa se comporte cuviincios cu ceilalti, sa faca mici treburi administrative in casa etc.

Totusi, nu este la fel de bine stiut ca, de obicei, copiii nu le multumesc adultilor pentru stabilirea limitelor si a unor expectatii rezonabile. Copiii care traiesc in dezordine se vor impotrivi cu putere limitelor neplacute si vor respinge cu putere asteptarile rezonabile. Ei se descurca mai bine cand exista o structura predictibila de ingrijire. Copilul se familiarizeaza cu experienta de a se simti in siguranta atunci cand stie clar unde va merge dupa scoala, cand va fi luat acasa si de catre cine. Acelasi lucru este valabil pentru limite si asteptari mai putin confortabile, cum ar fi distanta maxima la care se poate indeparta de casa, cu cine poate petrece timpul liber, cat de tarziu poate sta afara si la ce ora trebuie sa se culce.

In ciuda protestelor copilului, stabilirea de granite pentru siguranta si protectia lui il ajuta sa simta ca cineva tine la el si ca merita grija, iar instaurarea unor asteptari rezonabile ii montiveaza un sentiment de corectitudine si de incredere. In cele din urma, toate aceste experiente il ajuta sa faca fata mai bine necunoscutelor vietii.

Asadar, de ce este atat de greu sa mentinem aceste limite si asteptari, in special cand rezistenta copilului fata de ele este puternica? Motivele se intind de la cele culturale la cele emotionale. Societatea noastra transmite mesajul ca "poti avea totul" si ca "cerul este limita", dar nu vorbeste despre tristetea si dezamagirea care insotesc experienta unei limite sau a unei expectatii rezonabile. In plus, nu acorda multa atentie dificultatii de a gestiona furia, rusinea sau tristetea pe care le simtim atunci cand nu obtinem ceva ce ne dorim. De fapt, mesajul simplist este adesea acela ca, daca nu dobandesti ceea ce doresti sau daca nu te inalti la nivelul asteptarilor celorlalti, inseamna ca esti un "fraier".

Inca de cand era foarte mic, a trebuit sa va opuneti copilului si sa-i limitati "poftele". Fiecare parinte trebuie sa dezvolte o tehnica de a face fata rafturilor de langa casele de marcat ale magazinelor, care sunt facute in asa fel incat sa constituie o ispita pentru copil. Pe masura ce acesta creste, doreste lucruri din ce in ce mai scumpe si este tinta unei publicitati agresive. Treaba dumneavoastra de a stabili limite poate deveni din ce in ce mai complicata si mai consumatoare de timp. Cat de tarziu poate sta afara, unde, cand si cum poate sa mearga cu masina si cum ar trebui sa reactionati daca descoperiti ca fumeaza marijuana?

De fapt, se pare ca tot ce trebuie sa faceti ca parinte este sa stabiliti limite copilului sau adolescentului in urmarirea persistenta, convingatoare si uneori intimidanta a propriilor dorinte. Copilul poate protesta fata de expectatiile pe care le aveti pentru el si pe care dumneavoastra le considerati cat se poate de rezonabile: sa-si faca treburile in casa, sa invete cu simt de raspundere sau sa se poarte frumos cu un frate mai mic, lucruri ce pot cauza furie si opozitie intense.

Pentru unii copii, confruntarea cu emotiile starnite de existenta limitelor si a expectatiilor (furie, rusine, vinovatie, tristete) poate fi coplesitoare. Cand sunt gestionate deficitar, acestea coutribuie la o serie de probleme emotionale si comportamentale. Va puteti trezi ca incercati sa o luati pe scurtatura intr-o incercare de va feri copilul de confruntarea cu sentimente dureroase: renuntati sa mai aveti expectatii, incetati sa-i mai cereti sa faca munci casnice, sa invete bine etc. Cererile insistente ale copilului, explicatiile convingatoare, protestele furioase sau retragerile in tristete va pot invinge. Va temeti de reactia copilului si aveti senzatia ca "mergeti pe oua".

Contrar tendintelor dumneavoastra intelepte, puteti incepe sa cedati in fata dorintelor sale. Ora ferma de culcare, ora de intoarcere acasa devin tot mai tarzii. Dumneavoastra puneti mai putine intrebari care sa va ajute sa decideti daca trebuie sa impuneti restrictii in legatura cu persoanele cu care petrece timpul copilul dumneavoastra, cu locurile pc care le frecventeaza sau cu activitatile lui. Stabilirea de limite poate deveni din ce in ce mai confuza, iar dumneavoastra aveti senzatia ca aveti din ce in ce mai putin control si influenta. In astfel de momente, vreti doar sa renuntati cu totul la limite.

Recunoasteti-i dorinta, dar nu o satisfaceti! Nu uitati, sarcina unui parinte este sa stabileasca limite, iar treaba copilului este sa protesteze in legatura cu ele, uneori sa le incalce si, pe cat posibil, sa suporte consecintele faptelor lui. Aceasta lupta, dusa cu cat de mult respect, rabdare si intelegere cu putinta, reprezinta un teren de invatare important pentru copil. Schimburile sunt pentru el prilejuri importante de a invata sa faca fata emotiilor dificile cum sunt tristetea si dezamagirea, furia si frica, rusinea si vinovatia.

David avea aproape 15 ani. Intotdeauna respectase regulile parintilor si parea ca stie intuitiv cum vor ei ca el sa se comporte. Cu toate acestea, in urma cu sase luni a inceput sa se schimbe. Si-a lasat parul sa creasca mai lung decat considerau parintii ca este acceptabil. Le-a cerut cu insistenta sa-l lase sa-si puna cercel in ureche si, de multe ori, voia sa stea in oras mult mai tarziu decat considerau ei ca e potrivit. Parintii aveau impresia ca un extraterestru preluase controlul fiului. Cand au impus limite, au fost uluiti de izbucnirile sale furioase. 5-a plans amarat bunicilor ca parintii nu-l lasa sa faca nimic distractiv. Cand bunicii l-au descusut, David a marturisit ca vorbea despre faptul ca nu ii dau voie sa se duca la un concert de muzica rock care avea loc la 75 km distanta de casa si in timpul saptamanii.

Bunicii i-au sfatuit pe parintii lui David sa "reziste". Stiau si ei, intrucat crescusera trei baieli, ca negocierea si tolerarea limitelor aveau sa se imbunatateasca pe masura ce David crestea. Stiau, de asemenea, ca, pe masura ce parintii baiatului aveau sa dobandeasca experienta, urmau sa se descurce mai bine in ceea ce priveste stabilirea de limite si impunerea consecintelor atunci cand David incalca limitele.

Continuand sa pastrati o structura cu limite realiste si asteptari rezonabile, va ajutati copilul sa revina pe calea cea buna.

3. ASIGURATI-VA CA FIUL SAU FIICA DUMNEAVOASTRA ARE RUTINE REGULATE

Aproape toti parintii sunt de acord cu ideea ca un copil trebuie sa aiba rutine regulate pentru somn, alimentatie si exercitii fizice. O rutina regulata a somnului inseamna ca fiul sau fiica dumneavoastra are suficienta energie in timpul zilei pentru a face fata provocarilor scolare, emotionale si fizice care apar. Un program regulat de alimentatie inseamna ca cel mic are parte de suficienta ocrotire, de o experienta importanta de a fi ingrijit in mod predictibil si de un prilej de a se bucura de hrana si de conversatie cu cele mai iinportante persoane din viata sa, zi de zi. Un program regulat de exercitii fizice inseamna ca tanarul dumneaavoastra este activ in fiecare zi, iar corpul lui va rezista mai bine la raniri si la boli, conferindu-i in acelasi timp o senzatie de vitalitate.

Cu toate acestca, multi parinti ai caror copii au dificultati comportamentale si emotionale se chinuiesc din greu sa stabileasca si sa mentina tipare regulate. Orele de culcare sunt prea tarzii, timpul alocat somnului este prea redus, orele de masa sunt haotice, iar programul de exercitii fizice este aleatoriu inspre inexistent. La aceasta problema contribuie numerosi factori:

• Parintii au si ei un program haotic.
• Rutinele sunt ignorate chiar si in cazul propriilor persoane.
• Cultura noastra ne distrage de la stabilirea rutinelor: televizorul, computerele, publicitatea si restaurantele fast-food.
• Sistemele educationale, asupra carora se fac presiuni pentru a "preda mai multa materie", renunta la orele de sport, singurele momente de exercitiu fizic pentru unii copii.
• Uneori, frica, furia si depresia tulbura ceasul interior al copilului, ducand la tipare ale somnului haotice, apetit tulburat si nivel scazut al energiei.

Alte titluri de specialitate de pe PsihoShop.ro:

Copyright © 2008-2020 Catharsis Media. Toate drepturile rezervate.

TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita | ANPC
Operator date personale inregistrat la ANSPDCP sub nr. 34250 din 24.02.2015