Editura: Trei
Colectia: Psihologia pentru toti
Pagini: 160
| |
Anul aparitiei: 2016
Editia originala: -
Traducere din limba engleza de Ioana Lazar
| |
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 130 mm x 200 mm
ISBN: 978-606-719-209-4
|
Descrierea editorului
Volumul "Convorbiri psihanalitice cu parintii" cuprinde o serie de conferinte radio, sustinute la BBC, in care Donald Woods Winnicott abordeaza o serie de probleme specifice cresterii copiilor, cu scopul de a reda mamelor si tatilor increderea in propriile instincte parentale.
Printre temele abordate se afla: suptul degetului mare ori al paturicii, legaturile dintre copil si parintele vitreg, momentele in care celui mic trebuie sa i se spuna "Nu", gelozia dintre frati, sentimentele de vinovatie ale mamelor, dezvoltarea simtului moral in pruncie sau consolidarea increderii de sine la copil.
Lipsit de orice ton moralizator, pediatrul britanic ofera, cu o atitudine empatica si incurajatoare, explicatii si sfaturi extrem de actuale pentru parintii zilelor noastre, ilustrand totodata concepte devenite clasice in psihologia copilului (obiect tranzitional, mama "suficient de buna" etc.).
"Niste parinti indeajuns de buni pot fi folositi de catre bebelusi si copiii mici, iar "indeajuns de bun" inseamna oameni ca dvs. si ca mine. Pentru a fi consecventi si astfel previzibili pentru copiii nostri, trebuie sa fim noi insine. Caci daca vom juca un rol, cu siguranta o sa fim descoperiti cand o sa fim prinsi fara machiaj." (Donald Woods Winnicott)
 Donald Woods Winnicott Donald Woods Winnicott (1896-1971), pediatru si psihanalist britanic (format de Melanie Klein), este cunoscut pentru promovatrea teoriei relatiilor de obiect si pentru conceptele de sine adevarat, sine fals si obiect tranzitional. Pe baza experientei sale clinice, a adus contributii importante in terapia psihanalitica cu copii si adolescenti. A devenit membru al Societatii Britanice de Psihanaliza in 1935 si a fost de doua ori presedintele ei. A fost, de asemenea, membru al Colegiului Regal de Medicina si al Societatii Britanice de Psihologie. |
Pagini din carte
      
      
      
    
Cuprinsul cartii
Citindu-l pe Winnicott, Dr T. Berry Brazelton
Prefata editorului
I. Educatia sanitara prin intermediul radiodifuziunii
II. Pentru parintii vitregi
Mama vitrega cea rea
Valoarea povestii insuccesului
III. Ce stim despre copii atunci cand isi sug paturica sau hainutele?
IV. A spune "nu"
Conversatia mamelor
V. Gelozia
VI. Care-i baiul?
VII. Siguranta
VIII. Sentimentul de vinovatie
IX. Dezvoltarea simtului binelui si raului la copil
X. Acum are cinci ani
XI. Construirea increderii
Nu idealism
Pericolul de a preda
Ce trebuie sa stiti
Procesul cresterii
Mediul
Interactiunea
Doua feluri de tensiune
Procesul intern
Asigurarea mediului
Studiul factorilor de mediu
Rezumat
Fragmente din carte
Fragment din capitolul II. Pentru parintii vitregi. Mama vitrega cea rea
Uneori se sugereaza ca, daca nu ar fi existat povestile, idei cum este aceea a mamei vitrege hapsane nici nu s-ar fi nascut. Eu, personal, sunt convins ca acest lucru este gresit si ca este mai aproape de adevar sa spunem ca nicio poveste clasica si nici vreo povestioara de groaza nu ar prinde atat de bine la public daca nu ar vorbi despre ceva ce este inerent in fiecare individ adult sau copil. Caci povestile reusesc sa surprinda ceva ce este adevarat, inspaimantator si inacceptabil. Da, toate trei: adevarat, inspaimantator si inacceptabil.
Mici bucatele ale inacceptabilului din natura umana se cristalizeaza sub forma unui mit acceptat. Intrebarea este ce anume se cristalizeaza sub forma mitului mamei vitrege? Oricare ar fi acest lucru, sigur are de-a face cu ura si frica, dar si cu iubirea.
Fiecare individ are mari dificultati in a aduna agresivitatea existenta in firea umana si in a o impleti cu iubire. Aceste dificultati sunt depasite intr-o anumita masura in copilaria timpurie datorita faptului ca, la inceput, lumea este perceputa in extreme, prietenoasa sau ostila, buna sau ostila, alba sau neagra; ceea ce este rau este urat si temut, iar ceea ce este bun este acceptat fara rezerve. Treptat, bebelusii si copiii depasesc acest stadiu si il ating pe acela in care pot tolera sa aiba idei distructive la un loc cu impulsurile lor de iubire. In acest stadiu, se simt vinovati, dar descopera ca pot face diverse lucruri pentru a indrepta lucrurile. Daca mama are rabdare, se va ajunge la un moment in care gesturile iubitoare vor fi autentice si spontane.
Usurarea pe care ideea extremelor bune si rele o confera in mod normal de-a lungul celor mai precoce stadii nu este depasita in intregime nici macar de catre adultii maturi. Copii fiind, si mai ales copii mici, permitem cu usurinta o anumita persistenta a acestei relicve a copilariei timpurii si stim ca putem gasi oricand un raspuns imediat atunci cand citim sau spunem povesti care prezinta extremele bune si rele.
In mod obiinuit, in imaginatia noastra, mama adevarata si mama vitrega se confunda cu aceste extreme si aceasta mai ales datorita celui de-al doilea lucru pe care vreau sa-l descriu, si anume acela ca exista o multime de motive pentru care copiii si-ar putea uri mamele. Aceasta idee a urii fata de mama este foarte dificila pentru oricine si poate ca unora dintre ascultatori nu le va placea sa auda cuvintele "ura" si "mama" alaturate in aceeasi propozitie. Totusi, altfel nu se poate; daca isi indeplinesc rolul asa cum trebuie, mamele vor fi reprezentantele lumii dure si revendicative si ele vor fi cele care, treptat, vor introduce realitatea ce se dovedeste atat de des inamicul impulsului.
Va exista furie fata de mama si va exista ura chiar si acolo unde iubirea amestecata cu adoratia nu poate fi pusa sub semnul indoielii. Daca se intampla sa existe doua mame, cea adevarata care a murit si o mama vitrega, vedeti cat este de usor pentru copil sa obtina diminuarea tensiunii inchipuindu-si-o pe una perfecta si pe cealalta oribila? Acest lucru referitor la convingerile unui copil este aproape la fel de adevarat si despre asteptarile lumii.
Mai mult chiar, copilul ajunge in cele din urma sa inteleaga sau sa simta ca dragostea si devotamentul mamei din cele mai timpurii stadii s-au dovedit a fi conditiile esentiale ce i-au permis sa porneasca la drum, sa inceapa sa existe ca persoana, cu drepturi personale, impulsuri personale si stiluri personale de viata. Cu alte cuvinte, la inceput exista o dependenta absoluta si, pe masura ce copilul devine capabil sa inteleaga acest lucru, se dezvolta frica fata de o mama arhaica ce poseda puteri magice asupra binelui si raului.
Cat de greu ii este fiecaruia dintre noi sa realizeze ca aceasta instanta arhaica atotputernica este chiar mama, o fiinta pe care am ajuns sa o cunoastem ca fiind iubitoare, dar nici pe departe perfecta sau intru totul de incredere. Cat de riscant a fost totul! Mai mult decat atat, in cazul unei fetite, aceeasi mama care, la inceput, a fost fiinta atotputernica, cea care a fost reprezentanta faptelor innebunitor de reale, care a fost tot timpul atat de adorabila este acum cea care sta intre fiica si tata. Mai ales in acest caz, mama adevarata si mama vitrega pleaca de pe pozitii diferite, deoarece mama adevarata spera ca fetita sa cucereasca iubirea tatalui ei, in timp ce mama vitrega se teme de acest lucru.
Toate acestea sunt de ajuns pentru a demonstra ca nu trebuie sa ne asteptam ca bebelusii sa depaseasca brusc stadiul clivarii lumii in general, sau a celor doua mame ale lor in particular, in buna si rea, ci ca trebuie sa ne asteptam la o anumita persistenta a acestor idei infantile pana in viata adulta.
Putem folosi argumente logice, putem repeta ca ceea ce ne intereseaza cu adevarat nu este daca oamenii sunt "negri" sau "albi", ci daca ei, ca fiinte umane, sunt iubitori si leine de iubit. Dar intotdeauna mai exista si visele noastre si cine ar vrea sa nu mai aiba deloc fantasme? In fantasma, nu este nevoie sa fim tot timpul adulti in felul in care avem nevoie sa fim atunci cand trebuie sa prindem metroul pentru a ajunge la serviciu sau cand trebuie sa facem cumparaturi. In fantasma, maturitatea adulta se impleteste cu infantilul, cu ceea ce apartine copilariei si adolescentei.
Noi observam neajunsurile fantasmelor doar cand se intampla sa clivam si sa ne identificam cu una sau alta dintre caracteristicile "negre" ale miturilor lumii. Eu insumi se poate sa fi alunecat intr-una dintre ele, probabil atunci cand am vorbit despre modul in care cred ca ura si frica fata de mama trebuie sa se impleteasca cu iubirea in cadrul unei relatii mama-copil traita la potentialul maxim. Si poate ca m-ati crezut nebun.
Valoarea povestii insuccesului
Orice problema tinand de sufletul omenesc poate fi studiata in mod superficial sau in profunzime. Daca ne-am mentine doar la suprafata, am putea evita o multime de probleme neplacute, dar, in acelasi timp, am evita si valorile mai profunde. O parte dintre scrisorile pe care le-am primit chiar mergeau dincolo de ceea ce este evident.
De exemplu, s-a accentuat ca acel copil care si-a pierdut un parinte nu poate fi tratat ca si cum acest lucru nu s-ar fi intamplat si, adesea, este preferabil ca mama sau tatal vitreg sa permita sa i se spuna pe nume, astfel incat copilul sa pastreze apelativul de "mami" sau "tati" pentru parintele pierdut. Imaginea parintelui pierdut poate fi pastrata vie, iar copilul poate fi mult ajutat de o atitudine care sa-i permita acest lueru. De asemenea, s-a accentuat ca acel copil care este dat in grija altcuiva poate fi tulburat; iar in cazul special al unui anume baietel care nu a fost iubit, el statuse deja cu bunica o perioada inainte sa vina la mama vitrega, astfel incat a fost de doua ori privat si in consecinta predispus sa se simta fara speranta in legatura cu relatiile umane si increderea in oameni. Daca un copil se simte fara speranta in acest fel, atunci el nu poate sa-si asume riscul de a lega noi prietenii si se va apara impotriva sentimentelor profunde si impotriva crearii de noi dependente.
Stiati ca multe mame nu-si iubesc propriii copii din momentul in care le dau nastere? Se simt ingrozitor, exact ca o mama vitrega. Incearea sa simuleze ca ii iubesc, dar pur si simplu nu le iese. Cat de usurate ar fi fost daca cineva le-ar fi spus dinainte ca dragostea este ceva ce poate veni in timp, dar nu poate fi declansata automat. De obicei, o mama ajunge repede sa-si iubeasca bebelusul in timpul sarcinii, dar aceasta este o chestiune de traire, nu de asteptari conventionale. Uneori, si tatii au aceeasi problema. Poate acest lucru este mai usor de acceptat si, astfel, tatii se simt mai putin obligati sa simuleze, iar iubirea lor poate aparea in mod natural si in ritmul ei propriu.
In afara de faptul ca nu-si iubesc copiii, nu arareori mamele ii si urasc. Vorbesc aici despre femeile obisnuite care, de fapt, se descurca foarte bine si care au grija ca cineva sa actioneze in numele lor si sa actioneze bine. Cunosc multe mame care traiau cu spaima de a nu afla ca si-au ranit propriii copii si nu puteau sa discute cu nimeni problema lor pentru ca erau prea putine sanse de a fi intelese. Exista atat de multe lucruri in firea umana care sunt adanci sau ascunse si, personal, as prefera sa fiu copilul unei mame care sa aiba toate conflictele interioare ale fiintei umane decat sa fiu crescut de cineva pentru care toate lucrurile par usoare si fara asperitati, care cunoaste toate raspunsurile si care nu s-a indoit niciodata de nimic.
Multe dintre cele care au avut succes in anumite privinte pot inregistra un insucces in altele si, la locul potrivit si la momentul potrivit, povestea unui insucces are cea mai mare valoare. Bineinteles ca este altceva cand oamenii se plang oricui si oriunde, dar cu siguranta ca nu acesta este cazul mamei noastre vitrege care suferea atat de mult pentru ca nu putea sa-si iubeasca fiul adoptiv. De fiecare data cand o sotie sau un sot incep sa se ocupe de un copil infiat, exista intotdeauna o multime de istorii in fundal, iar aceste istorii conteaza. Nu este doar o chestiune de sentimente de vinovatie datorate unui copil care, ca sa spunem asa, a fost furat, ci este o intreaga poveste a unei alegeri a unui vaduv sau a unei vaduve ori a salvarii unei persoane cu o casnicie nefericita.
Exista o multitudine de lucruri importante care nu pot fi ignorate si care afecteaza visurile parintelui vitreg sau fundalul lui imaginativ in legatura cu noua relatie. Oricare ar fi cazul, lucrurile pot fi examinate si chiar cu folos, dar, in general, intr-o conversatie subiectul devine imediat prea vast pentru a putea fi cuprins. Femeia care se descopera crescand un copil nascut de o alta femeie care, imaginativ, ii este rivala, chiar daca este moarta, se poate trezi cu usurinta fortata de propria-i imaginatie sa-si asume mai degraba rolul vrajitoarei decat pe cel al zanei. Se poate sa nu aiba nicio dificultate sau poate chiar sa-i placa, asa cum mi se povestea in unele scrisori, sa se afle pe al doilea loc, dupa fosta sotie. Dar, atunci cand se casatoresc si mai tarziu, multi barbati si multe femei inca fac eforturi pentru a creste si trebuie sa lupte pentru propriile drepturi sau sa-si piarda identitatea si sentimentul ca sunt reali.
Se poate intampla usor ca o femeie sa-l simta pe copilul celeilalte ca pe-o amintire constanta a acesteia, si inca una intolerabila. Daca lucrurile stau astfel, desi sunt inconstiente, se poate intampla sa distorsioneze tabloul realitatii si sa faca imposibila dezvoltarea sentimentelor pana la toleranta si apoi dragoste.
Din cauza timpului limitat, o sa mentionez doar ca numai unii dintre copiii vitregi sunt cu adevarat rautaciosi din cauza experientei prin care au trecut. Iata un fapt pe care noi ni-l putem explica, gasindu-le scuze, dar mama vitrega este cea care trebuie sa-i suporte. Pentru ea nu exista nicio scapare. Din fericire, cei mai multi copii infiati pot fi facuti sa ajunga sa adopte o atitudine prietenoasa si, intr-adevar, dupa cum arata scrisorile, in foarte multe cazuri copiii vitregi sunt exact ca cei naturali ai mamei. Adeseori, nu exista nicio dificultate sau dificultatile nu sunt mari si nu prezinta nicio amenintare. Multi oameni pierd din vedere complexitatea situatiei adoptive si ajung sa creada ca totul este foarte simplu. Probabil ca oamenilor care nu intampina niciun fel de dificultati stilul meu de sondare a lumii imaginative li se pare iritant, chiar periculos. Este periculos pentru sentimentul lor de securitate, dar, dupa cum am mai spus, pierzand din vedere visele urate sau chiar cosmarurile, deprimarile si suspiciunile prin care trec, ei pierd din vedere si tot ce da un sens realizarii lor.
Aprecieri si cronici
Scopul acestor conferinte nu a fost acela de a le spune parintilor ce sa faca, ci de a detoxifica stiinta cresterii copilului, de a le da incredere parintilor in ceea ce fac si de a-i indemna sa se simta liberi sa caute ajutor individualizat atunci cand se lovesc de vreun obstacol neasteptat in cresterea copiilor lor.
|
