Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

56 TITLURI DISPONIBILE |  |
23 TITLURI DISPONIBILE |  |
116 TITLURI DISPONIBILE |  |
11 TITLURI DISPONIBILE |  |
Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.
|
|
 |
|
Cinci minute la o cafea. Eseu despre intimitatea postmoderna
de Ion Cosmovici
Intr-o lume agitata, mereu pe graba, in care schimbarile parca au prins aripi nebune, Ion Comovici isi invita cititorii sa stea -Cinci minute la o cafea. Si sa se aplece asupra lor insisi, la o Intalnire cu propriile ganduri, dorinte, sentimente si la o Intalnire cu ceilalti autentica si sincera. Din aceste Intalniri se nasc relatiile cu sine si cei din jur intr-o unitate cu sens, care e insasi misiunea vietii.
|

Editura: SPER Colectia: Caiete experientiale Pagini: 140
| |  Anul aparitiei: 2005 Editia originala: 2005 Editia originala aparuta in limba romana | |  Coperta: Simpla (Paperback) Dimensiuni: 145 mm x 200 mm ISBN: 973-8383-32-3 |
Descrierea editorului
Viata pe cont propriu se poate sfarsi in urmatoarele cinci minute. Pe masura ce creste viteza cotidiana si relatiile se prafuiesc prin aeroporturi sau carnete de adrese, suntem inca pe drumul cel bun dar nu am ajuns inca la capat: devenind tot mai singuri, ne apropiem de fapt de ceilalti pe nesimtite, pregatind o Intalnire completa. Intr-adevar, pe masura ce devii singur ajungi sa ii observi pe cei la fel de singuri ca tine, descoperind in final singuratatea ca trofeu. Singuratatea ca invitatie. Singuratatea-curriculum vitae.
Simpla cafea neobservata in aeroportul singuratatii, intimitatea postmoderna e atunci relatia neasteptata care se naste de la sine intre cei care au renuntat sa mai caute strategii exceptionale pentru intalniri ratate sau incomplete. E cafeaua ascunsa in mijlocul lumii a celor care nu isi mai regizeaza intalnirile, si stiu bine ca Intalnirea insasi, de fiecare data, e regizorul de care trebuie sa asculti. Chiar daca acest regizor pare sa nu stie prea multe in primele cinci minute, de fapt povestea lui abia incepe. Si nu se stie niciodata cum se va sfarsi.
Autorul
 Ion Cosmovici Ion Cosmovici este psiholog consilier de orientare experientiala (a urmat o formare in cadrul Societatii de Psihoterapie Experientiala Romana). A studiat filosofia si teologia, apoi stiintele politice si psihologia. Tine seminare de consiliere de studii si de cariera pentru studentii de la Facultatea de Stiinte Politice (Universitatea din Bucuresti) si pentru masteranzii de la Centrul de Excelenta in Studiul Imaginii (Universitatea din Bucuresti). |
Pagini din carte
Cuprinsul cartii
Check-in: Cum se citeste acest eseu
Check-in A: Fiecare CAPITOL inseamna un MINUT
Check-in B: Titlurile sunt o lista de DESTINATII
Check-in C: Destinatiile sunt un BILANT al unei posibile relatii
Welcome to the Airport Coffee Shop!
Cinci minute la o cafea
Taxi station: Cum se poate parasi acest eseu
Taxi 1: Un eseu de PSIHOLOGIE
Taxi 2: Un PROIECT de viitor
Taxi 3: Povestea unui ESEU
Keep the change: CINCI MINUTE reincarcate
Now we are free: Pana la capatul intalnirii
Fragmente din carte
Pariul curiozitatii
Dragostea e o forma de curiozitate acumulata.
Inainte sa te indragostesti esti pur si simplu curios: cineva ti-a atras atentia, iti revine in minte si vrei sa stii ce mai face sau cum ar comenta o intamplare banala de pe strada. Indragostirea e o trecere lina spre o curiozitate care devine permanenta si care la un moment dat devine un pariu: pariezi ca acel om ascunde ceva interesant pentru tine. Incepi deci sa cauti tot mai multe informatii despre el, instinctiv incerci sa verifici pariul: in final dragostea se transforma in iubire sau moare.
E o descoperire absoluta: nu poti sti ce vei gasi in lumea celuilalt, pentru ca dragostea ramane la suprafata – e doar o forma de a da ocol celuilalt.
Iubirea e deci o forma de curiozitate confirmata.
Dincolo de reciprocitate
Ar fi de asteptat ca intimitatea sa se nasca imediat ce apare reciprocitatea. Totusi, sunt destui oameni care se iubesc, dar nu ajung la senzatia speciala a intimitatii. „Ceva” nu se leaga, „ceva” nu devine reciproc si totodata viu si, mai ales, intimitatea nu se poate incepe sau mentine cu sila.
E adevarat ca doi oameni convinsi ca se iubesc recunosc unul la celalalt aceeasi stare care a depasit ezitarea si neincrederea. Totusi, e o asemanare doar in sensul ca au parcurs amandoi pana la capat ciclul de la curiozitate la iubire sigura.
Intimitatea insa nu poate fi doar depasirea individuala a ezitarii in dragoste, trebuie sa fie ceva mai mult. Iar starea sentimentala pe care fiecare o vede in ochii celuilalt inseamna ceva foarte diferit de la un om la altul.
Iubirea separa
E adevarat ca printr-o declaratie de dragoste se intampla o minune. Fiecare dintre noi intalnim zilnic zeci de oameni si avem dispozitii afective foarte schimbatoare, asa incat pare mai degraba improbabila o simetrie simultana a sentimentelor. In acest sens, o relatie care tocmai se naste da impresia ca s-a intamplat ceva incredibil.
Minunea insa nu e chiar atat de reusita, pentru ca foarte curand se vede ca fiecare il iubeste pe celalalt pentru niste motive care in sens strict nu pot fi impartasite. Fiecare devine pentru celalalt un prizonier al motivelor care il fac sa iubeasca, astfel ca iubirea insasi incepe sa desparta.
In mod paradoxal deci, la acest nivel esenta intimitatii este instrainarea datorata imposibilitatii de a comunica efectiv propria motivatie a sentimentelor.
Casatoria ca strategie
Intrebarile asupra acestor sentimente ale celuilalt se pot rezolva printr-o simpla decizie-verdict: „il iubesc pe celalalt chiar daca el numa iubeste cu certitudine sau la efl sau tot atat de mult”. E o decizie admirabila, dar utopica: iubirea neclara nu se poate „completa” prin acte de vointa.
Ar fi deci o tentatie de a imagina casatoria ca pe o strategie finala. Dupa ce s-a acumulat un nivel ridicat de istorie comuna si de asemanare in sentimente, casatoria ar parea intr-adevar tocmai ceea ce lipseste: un spatiu de angajament pur care vine sa completeze lucrurile care nu merg inca bine.
Acest spatiu de angajament pur e mai degraba inceputul ratarii relatiei. Personalitatea se scindeaza intre o zona a iubirii si o zona a fidelitatii. Fidelitatea de acest tip insa nu e o continuare a iubirii, ci o completare a unei ignorante: ignoranta celui care nu stie destul de clar in ce masura iubirea e prioritara pe termen lung sau prioritara fata de alte iubiri.
Acumulare sau dezvaluire?
Prin urmare e nevoie de istorie mai mult decat de angajamente, iar istoria unei relatii nu e doar acumulare, de cele mai multe ori e o dezvaluire.
Istoria ca acumulare inseamna construirea relatiei ca o mostenire comuna si credinta ca acumularea a numeroase momente comune duce la o limita dincolo de care relatia nu se mai poate deteriora.
Istoria ca dezvaluire se preocupa mai degraba de personalitatea partenerului si incearca sa-i gaseasca chipul ascuns, oricate labirinturi ar exista pana la acel chip. E o relatie mai complexa, care cauta in celalalt ceea ce nu se schimba. E de fapt o cautare a autenticitatii si un nou tip de pariu: pariul ca relatia se va impune de la sine odata ce partenerul va deveni omul pe care il vei cunoaste cel mai bine.
E adevarat ca celalalt, la finalul acestui drum, renaste in inima celui care l-a cautat, renastere exprimata frecvent prin formula stiu ca te stiu. Totusi, formula stiu ca te stiu poate insemna introiectia perfecta a celuilalt, dar si o sublimare completa a propriei calatorii spre el: o calatorie pur subiectiva, la capatul careia celalalt nu mai exista.
Un centimetru de intimitate
Sigur, o cunoastere completa a celuilalt (si deci distrugerea misterului) ar face iubirea imposibila. Totusi, intimitatea ca atare e tocmai acel spatiu care, oricat de mic ar fi, chiar daca este un singur centimetru, are ca definitie faptul ca totul e stiut si nimic nu e strain.
E un centimetru de cunoastere completa.
Intimitatea nu inseamna deci pur si simplu condensarea a doua simpatii, ci este echivalentul psihologic a milioane de simpatii. Centrimetrul intimitatii e de fapt o lume noua, mult mai solida decat cea a singuratatii, care reface complet echilibrul celor care intra in ea.
Lumea intimitatii explica din punctul ei de vedere de ce viata pe cont propriu era nesatisfacatoare – dar nu era ceva anume de care iti puteai da seama, ci doar o nuanta invizibila a vietii.
|
Alte titluri de specialitate de pe PsihoShop.ro:
|
|
|
Copyright © 2008-2020 Catharsis Media. Toate drepturile rezervate.
TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita | ANPC
Operator date personale inregistrat la ANSPDCP sub nr. 34250 din 24.02.2015
|
|