Aldo Naouri, pediatru şi psihoterapeut, sustine in cartea -Cum sa ne educam copiii- faptul ca, in familia contemporana, balanta educativa a inclinat prea mult in favoarea tolerantei fata de copii, pierzandu-se din vedere importanta autoritatii. Autorul prezinta tehnici pedagogice de educare a copiilor care sa reabiliteze autoritatea parentala, incercand in acelasi timp sa o imbine cu iubirea si respectul fata de copii.
Anul aparitiei: 2010 Editia originala:2008 Traducere din limba franceza de Cristian Nicolae
Coperta:Simpla (Paperback) Dimensiuni:130 mm x 200 mm ISBN:978-973-707-352-5
Descrierea editorului
A face intotdeauna pe plac copiilor nu inseamna educatie, ci doar seductie. Orice parinte stie cat de dificil este sa imbini iubirea si respectul pentru copil cu autoritatea. Exagerarea intr-un sens sau altul produce perturbari in comportamentul copilului.
Aldo Naouri, pediatru si psihoterapeut, demonstreaza ca in lumea contemporana balanta a inclinat prea mult in favoarea iubirii si tolerantei fata de copil, pierzandu-se din vedere importanta autoritatii. De aceea, prima urgenta in educatie este tocmai reabilitarea autoritatii, ceea ce presupune recurgerea la interdictii si frustrari.
Aldo Naouri
Aldo Naouri, pediatru si psihoterapeut, tata a trei copii, este autorul a numeroase carti de succes despre cresterea si educarea copiilor.
1. CARE ESTE PROBLEMA? Cand este asa de simplu!
Democratia obliga!
Atunci?
Intoarcere la cazurile analizate
Dragostea poate vindeca ura?
2. CE ESTE UN COPIL? Locul in familie
O fiinta noua cu un formidabil potential
Un potential multa vreme nebanuit
Un potential in sfarsit recunoscut
O fiinta extraordinar de dotata pentru afectivitate....
Legatura stransa dintre fiziologic si afect
Un metafizician dublat de un admirabil strateg
O strategie adaptabila
3. CE ESTE UN PARINTE? In cautarea unei definitii
O bataie de cap. Dar de ce?
Intalniri
Razboiul dintre sexe
Razboiul dintre sexe are un obiectiv?
Definitie sau definitii
Cum sa giram razboiul dintre sexe?
4. CINE PUNE PIEDICI EDUCATIEI? Elogiul frustrarii
Rezistenta de neinvins a mamelor
Cercul vicios al fricii
Exercitarea autoritatii si cerinta de iubire
Partea a doua
Precizari utile
1. EDUCATIA INCEPE IN LEAGAN Niciodata nu e prea tarziu pentru a incepe
Intoarcerea acasa
Locul copilului
Ritmul meselor
Interferente
Frica
Ritualurile
Spasmele de plans
Atotputernicia infantila
2. CUM SA-L INVATAM DESPRE CELALALT Cum sa-l respectam
Lipsa poftei de mancare
Refuzul si preferintele alimentare
Tulburari de somn
Ingrijirea organelor genitale
Biberonul, alimentia la san, suzeta, jucaria preferata
Impartirea sarcinilor intre parinti
Comportamentul in fata bolii
Locul sau in spatiu
Cum sa vorbesti copilului
Mama, tata: obiectivizare si subiectivizare
Politetea
Explicatii si justificari
Capriciile
Faza de opozitie, interdictiile si "nu"-ul
Sanctiunile
Pedepsele fizice
Incurajarile. Felicitarile
Refuzul baii
Refuzul de a se culca
Locul sau in timp
Timpul
Incadrarea in timp
Amenintarile
Absenta parintilor
Cresa, bona, babysitterele
In calatorie
Viata de zi cu zi
Masa in familie
Imbracamintea
Cadourile
Televiziunea
Prietenii
Apropiatii
Animalele de companie
Aniversarile
Pudoarea
Baia intre copii
Sexul
Atingerea organelor sexuale
Masturbarea
Educatia sexuala
Certurile intre parinti
Gradinita
Raportul cu profesorii
Mici probleme
Cuvintele urate
Violenta
Minciuna
Transgresiunea
Gelozia
Copilul care loveste, copilul care musca
Conflictele in jurul jucariilor
Disputele intre frati si surori
Extremele
Moartea unui apropiat al parintilor
Moartea unui apropiat al copilului
3. SINELE In jurul lui baby-blues
Atotputernicia mamei
Reluarea raporturilor sexuale
Patul parintilor
Nuditatea
Sa spunem sau sa nu spunem
Certurile intre parinti
Despartirea parintilor
In legatura cu familiile recompuse
Parintii care adopta si copiii lor adoptati
Bunicii
In loc de concluzie
Multumiri
Fragmente din carte
O fiinta noua cu un formidabil potential
Prima caracteristica pe care as releva-o la copil este atractia pe care acesta o exercita irezistibil si fara intrerupere. Pentru ca, oricare ar fi varsta, alura, sexul, culoarea ochilor, culoarea parului, culoarea pielii, copilul ne vorbeste fara cuvinte, adresandu-ne catre ceea ce avem noi mai secret, mai ascuns si, in acelasi timp, mai prezent in noi, catre ceea ce face din noi fiintele vii care suntem.
El vorbeste copilului din noi, copilului care am fost, pe care nu suntem niciodata decisi sa-l izgonim, pe care il protejam mai mult decat orice altceva, cu care dialogam fara incetare, pe care il indragim in asemenea masura incat, din teama de ridicol, nu marturisim niciodata cat de mult ne preocupa.
Prezenta sau reper? Loc sau etapa?
Este toate acestea si multe alte lucruri. Suport de nostalgie sau generator de entuziasm, in functie de ceea ce noi percepem din bucuria sau din disperarea sa in fata deciziilor pe care suntem constransi sa le luam. Contabili atenti ai investitiilor noastre, el ne zgaltaie uneori mai mult decat ar trebui, facandu-ne sa deviem, spre marea noastra uimire, de la drumul drept pe care am crezut de cuviinta sa-l urmam. Mereu viu, mereu cu chef de vorba, niciodata obosit, are totul de partea lui pentru a ne captiva si a ne atrage atentia, deoarece se confunda cu acest adevar esential al carui control il are: energia care constituie rezervorul din care ne luam, fara incetare, aceasta energie de care avem nevoie pur si simplu pentru a trai.
Cred ca as putea sa continui multa vreme pe acelasi ton. Sunt mult prea liric atunci cand evoc copilul din mine, dar nu mai putin atunci cand vorbesc de copilul din fiecare, de copilul altei persoane, de cel pe care l-am vazut crescand, ca este al meu sau al parintilor care mi-au incredintat ingrijirea lui, de cel pe care l-am regasit mai tarziu, identic cu sine, devenind adult si procreand la randul sau, la fel ca acest nou sosit pe care-l aducem pentur un ciclu inedit al cercului... Cu toate acestea nu voi fi niciodata la inaltimea masurii pe care fiecare dintre ei o cere! (...)
Daca imi aplce urechea suficient de atent la mesajul sau pentru a-mi exprima emotia in care el ma invaluie mereu, este pentru a deplange faptul ca nu-l tratam la inaltimea meritului sau, ca nu il inarmam suficient fata de cum ar trebui sa o facem si ca nu veghem suficient la consumarea energiei sale intr-un mod mai adecvat.
Daca este atat de dotat, daca potentialul sau este atat de considerabil si daca viitorul sau este asa de promitator, inseamna ca este daruit cu o capacitate de energie care ar face din el un adevarat astru, un adevarat soare. La fel ca acesta, copilul este un concentrat de caldura si lumina, un concentrat inepuizabil, un concentrat de viitor, un concentrat de eternitate care ne permite sa credem ca putem sa sfidam moartea.
Si tot ca acesta, copilul radiaza in mod evident. El radiaza in toate sensurile, fara a lua in considerare – dar cum ar putea sa o faca singur? – faptul ca imensa sa generozitate il face risipitor in detrimentul sau. Si va fi greu sa-i temperam aceasta inclinare, atat timp cat el exceleaza in a gasi mijloacele sa scape de constrangeri. Ca si cum ar sti ca toate acestea... au timpul lor! (...)
Multa vreme concentrat asupra lui insusi si asupra propriilor senzatii, copilul se lasa traversat de ceea ce emana el, fara a-si pune intrebari asupra oportunitatii, intensitatii sau a pertinentei.
Daca rastoarna un pahar, urla, isi loveste vecinul, tranteste o vaza, isi rupe hainele, face caca in public sau arunca un obiect in capul unui trecator, el nu este direct atentionat niciodata, ci auzim formula „E un copil”, rostita pe un ton care poate merge de la dezolant pana la revendicator, fiind destinata sa treaca drept comentariu. Si totusi! Fara indoiala, la fel de a admite faptul ca aceste dispozitii de inceput raman vii atat timp cat este important sa le sesizam logica pentru a putea sa le receptionam si sa le gestionam cat mai bine posibil. De fapt, nu vom ajunge sa vorbim de o „varsta a ratiunii” decat de-abia cativa ani mai tarziu. Pentru a spune, nu fara usurare, ca maturizarea permite intr-o zi ratiunii sa stapaneasca violenta pulsiunilor. Dar sa imaginezi accesul automat aal fiecaruia la o asemenea performanta este o rugaminte pioasa. Caci violenta pulsiunilor nu renunta niciodata sa se exprime. Si ea reuseste cu atat mai usor, cu cat nu intalneste, prin acest proces pe care psihanaliza il numeste „sublimare”, barierele destinate sa o canalizeze sau sa o deturneze pe o alta cale.
A construi aceste bariere, a le multiplica, a le ridica atunci cand ele sunt gata se se prabuseasca, a veghea la intretinerea lor, toata aceasta munca de educatie, asa cum trebuie ea sa fie, reprezinta procesul civilizator cel mai desavarsit cu care societatea inconjoara copilul, dotandu-l cu parinti responsabili fata de o asemenea sarcina. Si asta pentru ca multa vreme el a fost lasat in seama unui mediu feroce in cadrul caruia a trebuit sa se lupte singuri pentru a supravietui.
TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita | ANPC
Operator date personale inregistrat la ANSPDCP sub nr. 34250 din 24.02.2015
