Editura: Trei
Colectia: Psihologie-Psihoterapie
Pagini: 246
| |
Anul aparitiei: 2009
Editia originala: 1999
Traducere din limba engleza de Simona Reghintovschi
| |
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 145 mm x 205 mm
ISBN: 978-973-707-247-4
|
Descriere psihoshop.ro
Volumul "Stiluri nevrotice", de David Shapiro, abordeaza in amanunt fiecare mod general de functionare psihica definitorie pentru fiecare "conditie nevrotica", numite stiluri nevrotice. Sunt avute in vedere cognitia (gandire si perceptie), trairea emotiei, a experientei subiective, precum si modalitatile de actiune caracteristice obsesiv-impulsivului, paranoidului, istericului si impulsivului. Dinamica pulsiunilor si a apararilor este inglobata in perspectiva mai larga a functionarii mintii ca intreg.
Iata declaratia de intentie a autorului: "Scopul meu a fost acela de a examina mai atent anumite tipuri de patologie bine cunoscute si clar definite din punctul de vedere al intelegerii simptomelor si trasaturilor lor tipice in termenii modurilor mentale - stilurile - care organizau viata subiectiva in general si ii dadeau calitatile caracteristice. In acest sens specific, am dorit sa arat ca toate simptomele nevrotice se afla "in caracter" si ca, de fapt, ele sunt consecvente cu calitatea generala a vietii subiective, desi deseori nu pare asa initial."
In ultimul capitol, autorul isi propune sa ia "in considerare intrebari privind originea si dezvoltarea stilurilor. Care sunt inceputurile lor? Cum se bazeaza ele pe echipamentul psihic innascut? Cum este influentata dezvoltarea lor de pulsiuni? Apoi, continuand intrebarea generala a relatiei stilurilor cu pulsiunile, care este semnificatia lor in controlul si reglarea tensiunii pulsionale? In cele din urma, care este relatia dintre stil si mecanismele de aparare?"
David Shapiro, psiholog si psihoterapeut, a condus in perioada 1953-1960 Austen Riggs Center din Stockbridge, Massachusetts, una dintre cele mai cunoscute clinici pentru eficienta tratamentului persoanelor cu tulburari psihice grave. Este profesor de psihologie la New School for Social Research (New York). A dedicat mai multe carti psihopatologiei caracterului, printre care "Autonomy and Rigid Character" si "Psychotherapy of Neurotic Character".
David Shapiro David Shapiro, psiholog si psihoterapeut, a condus in perioada 19531960 Austen Riggs Center din Stockbridge, Massachusetts, una dintre cele mai cunoscute clinici pentru eficienta tratamentului persoanelor cu tulburari psihice grave. Este profesor de psihologie la New School for Social Research (New York). A dedicat mai multe carti psihopatologiei caracterului. |
Pagini din carte
      
      
 
Cuprinsul cartii
Stilul obsesiv-compulsiv
Rigiditatea
Modul de activitate si distorsiunea generala a experientei de autonomie
Pierderea realitatii
Stilul paranoid
Calitatile formale ale cognitiei si gandirii suspicioase
Pierderea paranoida a realitatii
Problema generala paranoida a autonomiei
Proiectia: aspecte necognitive
Relatia dintre stilurile paranoid si obsesiv-compulsiv
Stilul isteric
Refularea si stilul isteric de cognitie
Romantismul si fantasma isterica
Emotiile isterice
Stilurile impulsive
Experienta subiectiva a "impulsului"
Calitatea actiunii impulsive
Modul de cognitie impulsiv
Stilurile impusive: Variante
Anumite trasaturi psihopate
Moralitate si constiinta
Nesinceritatea si minciuna psihopate
Caracterul pasiv, "slab"
Consideratii generale si teoretice
Configuratia organizatoare initiala
Pulsiunile si dezvoltarea stilului
Functia de control si de reglare a stilurilor
Stil si mecanisme de aparare
Motivele defensive pentru stilurile nevrotice
Fragmente din carte
Fragment din Capitolul 3: Stilul paranoid
Stilul paranoid este mult mai grav din punct de vedere patologic decat alte stiluri abordate in aceasta carte. Este singurul care, in formele pervazive si extreme, presupune o pierdere a realitatii de tip psihotic. Si cu privire la alte aspecte, in general, presupune o deosebit de grava perturbare a functionarii normale. Cu toate acestea, ar fi o greseala sa presupunem ca, invariabil, conditiile paranoide sunt psihotice sau aproape psihotice. Caracteristic, modurile paranoide de functionare, de gandire, tipurile de experienta afectiva si asa mai departe, chiar si operatiile mentale specifice cum ar fi proiectia, apar in diferite grade de gravitate si, de asemenea, sunt modulate in extrem de multe moduri de alti factori si tendinte.
Pe langa dimensiunea gravitatii, exista, descriptiv si destul de grosier vorbind, doua tipuri de oameni care intra in categoria acestui stil: indivizii aprehensivi, suspiciosi, ascunsi, limitati si cei rigid aroganti, mai agresiv suspiciosi, megalomani. Bineinteles, deoarece acestea sunt doar diferentieri ale unui stil mai general, in nici un caz nu pot fi clar distinse. In ambele categorii, pot fi intalniti reprezentanti ai unui spectru de gravitate pornind de la starile vadit delirante pana la distorsiuni ale caracterului cu gravitate moderata.
Nu pot sa prezint intreaga arie de manifestari paranoide specifice; am incereat sa ofer mai degraba o schita chiar si pentru anumite aspecte generale ale stilului, cum ar fi unele dintre aspectele sale megalomanice. De asemenea, am omis din discutie diferite caracteristici care sunt mai mult sau mai putin specifice schizofreniei paranoide, cum ar fi varietatea continutului ideilor delirante paranoide. In primul rand, acest capitol se va referi la acele conditii paranoide descrise drept "caractere paranoide". Desi frecvent au trasaturi psihotice borderline, fundamental ei sunt oameni nepsihotici, la care trasaturi paranoide cum ar fi suspiciozitatea sunt pervazive si de lunga durata. In experienta mea in principal am intalnit astfel de oameni, nu schizofreni paranoizi, si pare probabil, in orice caz, ca multe aspecte ale acestui stil sa fie examinate mult mai usor acolo unde nu exista nici o complicatie schizofrenica. Cu toate acestea, cred ca concluziile generale privind acest stil se vor aplica esential cazurilor paranoide psihotice si celor nonpsihotice sau borderline.
Calitatile formale ale cognitiei si gandirii suspicioase
Cand descriem o persoana ca fiind "suspicioasa", de obicei ne referim la anumite idei, preocupari sau aprehensiuni negarantate, cum ar fi o asteptare continua de a fi inselat. Cu alte cuvinte, de obicei ne referim in primul rand la ceea ce persoana respectiva gandeste, la continuturile mintii sale care, tehnic vorbind, sunt continuturi proiective. Dar "suspiciozitatea", mai ales atunci cand nu este ocazionala, ci cronica si permanenta, descrie de asemenea un mod de gandire si cognitie. Implica anumite moduri generale de gandire si moduri de atentie ale caror calitati formale pot fi descrise independent de continuturile lor obisnutite.
De exemplu, intr-un anumit sens, este evident ca gandirea suspicioasa este nerealista. Insa se poate considera ca gandirea suspicioasa este nerealista doar sub anumite aspecte, in timp ce, altfel poate fi acut perceptiva. Am mentionat acest exemplu doar pentru a sugera din ce poate consta materialul unei astfel de analize formale si, de asemenea, faptul ca o astfel de analiza poate dezvalui anumite lucruri interesante atat despre gandirea paranoida, cat si despre functionarea paranoida in general.
O analiza formala reprezinta un punct de vedere diferit de cel obisnuit si sub un alt aspect. Cat timp suntem obisnuiti sa privim suspiciozitatea ca pe o trasatura sau atitudine, cred ca suntem inclinati sa o privim numai dinamic, adica drept o consecinta a unei amunite stari afective sau ca fiind explicata prin aceasta. Un punct de vedere formal asupra suspiciozitatii, pe de alta parte, dezvaluind modurile cognitive stabile implicate in ea, sugereaza inevitabil faptul ca si ele trebuie sa aiba surse independente in alcatuirea psihica si in dezvoltarea cognitiva a persoanei paranoide. Prin urmare, nu se poate considera ca suspiciozitatea este explicata in totalitate printr-o stare afectiva. Oricum, nu e nevoie sa ne ocupam in continuare de aceasta problema.
Primul aspect formal al gandirii suspicioase pe care as dori sa-l iau in considerare aici este, poate, de asemenea si cel mai important. Gandirea suspicioasa este o gandire remarcabil si impresionant de rigida. Voi explica ce inteleg prin asta.
O persoana suspicioasa este o persoana care are ceva in minte. Priveste lumea cu o asteptare fixa si preocupata si cauta repetitiv doar confirmarea ei. Nu va fi convinsa sa-si abandoneze suspiciunea sau un anumit plan de actiune bazat pe ea. Dimpotriva, nu va acorda atentie argumentelor rationale, decat pentru a gasi in ele anumite aspecte sau particularitati care sa confirme punctul sau de vedere initial. Oricine incearca sa influenteze sau sa convinga o persoana suspicioasa nu va reusi si, de asemene; deveni el insusi obiect al ideii suspicioase initiale, daca nu este suficient de sensibil pentru a-si abandona eforturile devreme.
Sa observam urmatorul schimb de replici intre un pacient tanar, paranoic si consilierul sau dintr-un sanatoriu psihiatric. Pacientul planuise sa se mute in alt oras, dar fusese anuntat cu o anumita intarziere de terapeutul de acolo, dr. R., ca anumite facilitati esentiale nu erau disponibile. Dar, datorita intarzierii pacientul incepuse deja sa suspecteze o opozitie fata de planul sau.
P: ... Nu-mi pasa ca nimeni nu vrea sa merg acolo. Eu tot o sa merg.
C: Dar nu despre asta e vorba. Dr. R nu scrie ca el nu vrea sa mergi. El a scris ca nu exista nici un loc acolo in care sa stai.
P: Si tu incerci sa ma dai la o parte!
C: Spuneam doar ca, evident, dupa cum au evoluat lucrurile, nu vei avea un loc decent in care sa stai.
P: Sigur! Stiam eu! Nu faci altceva decat sa incerci sa ma opresti si tu! Ei bine, nu incerca. Merg! Nu am de gand sa raman inchis aici!
Daca luam in considerare procesele cognitive si procesele de atentie din acest dialog, anumite aspecte devin evidente. Acest barbat nu acorda atentie faptelor noi care, logic vorbind, au mare relevanta pentru planurile sale. Este important sa notam ca nu le respinge si nu le neaga. Pur si simplu, nu le acorda nici o o atentie. Mai exact, el nu le acorda atentie intr-un mod obisnuit. El vede prin ele. Adica, nu acorda atentie faptelor evidente, ci acorda o atentie intensa oricarui aspect, caracteristica sau prezentare a lor care duce la confirmarea ideii sale initiale suspicioase.
In general, oamenii suspiciosi nu ignora o parte a datelor; dimpotriva, ei le examineaza destul de atent. Dar le examineaza cu o prejudecata extraordinara, eliminand ceea ce nu este relevant pentru presupunerile lor si amplificand tot ceea ce le confirma. In plus, modul in care resping si nu tin cont de nimic din ceea ce nu confirma presupunerile lor anterioare este, de fapt, un proces activ si intentionat. Ei fac asta din principiu, din moment ce opereaza inca de la inceput conform presupunerii ca ceea ce nu le confirma asteptarile nu este decat "doar aparenta". Astfel, vor spune ca sunt interesati sa patrunda dincolo de ceea ce este fals, pretins si superficial; ei vor sa ajunga in miezul problemei, la adevarul subiacent. Dar aceasta nevoie nu ne impiedica sa observam ca adevarul subiacent, in mod invariabil, se demonstreaza a fi exact asa cum se asteptasera ei de la inceput.
As dori sa continui sa examinez acest mod suspicios de cognitie si gandire si sa incerc sa analizez unele dintre componentele sale. Voi incerca sa arat ca el se caracterizeaza printr-o orientare a atentiei extrem de incordata si rigida, asemanatoare cu cea descrisa in legatura cu atentia obsesiv-compulsivului; dar este mult mai grava. Din aceasta calitate de orientare rigida a atentieideriva atat esecurile evidente ale cognitiei paranoide, cat si, ocazional, succesele sale stralucite.
Oamenii suspiciosi nu sunt pur si simplu oameni aprehensivi care "isi imagineaza lucruri". De fapt, ei sunt observatori extrem de fini si deseori patrunzatori. Ei nu doar isi imagineaza, ci si cauta. Si nu doar cauta, dar o fac cu o intensitate si precizie a atentiei care pot depasi cu usurinta capacitatea normala de atentie. De exemplu, psihologii sunt familiarizati cu capacitatea acestor oameni de a detecta cea mai subtila asimetrie dintr-o plansa Rorschach sau cele mai marunte particularitati ale unei planse TAT care, anterior, au scapat chiar observatiei unui diagnostician experimentat care considera ca stie plansa pe de rost. In plus, atentia acestor oameni nu este doar neobistinuit de precisa si intensa, dar si neobisnuit de activa. Nu este atentia care studiaza si masoara cu grija a obsesiv-compulsivului, ci o atentie care scaneaza si cauta activ. Oricine s-a aflat sub radarul unei persoane paranoide si suspicioase, este familiar cu aceasta calitate. Nimic iesit din obisnuit nu va scapa atentiei sale si, cu siguranta, nimic din ce este relationat pe departe cu ingrijorarile sau preocuparile sale de moment.
Un astfel de pacient, infricosat de hipnoza, cand a intrat pentru prima data in cabinetul unui terapeut, a intrebat in legatura cu o carte despre hipnoterapie pe care "se intamplase sa o observe" intr-un raft plin de carti aflat la patru metri distanta!
Care este semnificatia acestui tip de atentie? Este oare atat de remarcabila? Daca vorbim din punctul de vedere al persoanei paranoide, am putea spune ca aceasta extraordinara intensitate a atentiei este doar un raspuns la circumstante extraordinare, si anume la o amenintare sau un pericol extern si ca oricine ar raspunde la un astfel de pericol cu vigilenta. Dar, in primul rand, chiar daca ii acordam aceasta premisa a unui pericol extern, nu este chiar adevarat ca oricine ar raspunde in acelasi fel. Persoanele isterice, de exemplu, par sa raspunda la pericolul extern printr-o orientare cognitiva opusa, printr-o incetosare a atentiei. Ele nu cauta amenintarea externa, ci se retrag din fata ei.
In al doilea rand, intensitatea si acuitatea atentiei nu sunt doar ocazional sau sporadic caracteristice oamenilor paranoizi, ci in mod continuu. De fapt, aproximativ aceeasi intensitate a atentiei ce ii caracterizeaza atunci cand cerceteaza un strain, ii caracterizeaza si atunci cand abordeaza o problema aritmetica sau o problema de abstractizare sau un test de inteligenta (unde, deseori, contribuie la obtinerea unui scor superior). Cu alte cuvinte, acest tip de atentie reprezinta un mod cognitiv autentic. Acesti oameni nu sunt capabili doar de o atentie remarcabil de activa, intensa, cercetatoare; ei par, in mod fundamental, incapabili de orice altceva. Ei sunt intotdeauna cu ochii in patru si cerceteaza, intotdeauna se concentreaza intens. Atentia lor nu este niciodata pasiva sau destinsa, niciodata nu vagabondeaza pur si simplu. Acestea sunt caracteristicile pe care am intentionat sa le descriu spunand ca atentia suspicioasa este directionata continuu, rigid si tensionat. Este o atentie care intotdeauna are o tinta, un scop, cauta ceva anume. Cu alte cuvinte, este o atentie rigid intentionata.
-----------------------
"In particular, aceste stiluri nevrotice limiteaza constientizarea de sine - aceasta este functia lor defensiva. Ele limiteaza constientizarea de sine in moduri care previn anxietatea: individul compulsiv nu stie ce vrea cu adevarat sa faca; isterica, gandindu-se ca este guvernata de emotii, neaga deliberarea si responsabilitatea (si este obligata sa renunte si la competenta adulta); barbatul paranoid insista ca celalalt il dispretuieste; persoana pasiva sau impulsiva se convinge pe sine ca doreste sa se opreasca la bar numai pentru a-si intalni prietenii. Acestea sunt autoamagiri si sunt autoamagiri caracteristice. Adica ele sunt produsul formelor de experienta subiectiva, a modurilor de gandire si a modurilor de reactie caracteristice."
"Prin "stil" inteleg o forma sau un mod de functionare - modalitatea sau maniera unei arii de comportamente date - identificabila la un individ intr-o gama de acte specifice lui. Prin "stiluri nevrotice" inteleg acele moduri de functionare care par caracteristice fiecareia dintre diferitele conditii nevrotice. Aici voi lua in consideratie in special modurile de gandire si perceptie, caile de traire a emotiei, modurile experientei subiective in general si modurile de activitate asociate cu diferitele patologii."
"Orice cititor cu experienta clinica si, din acelasi motiv, orice persoana sensibila va sti ca simptomele sau trasaturile patologice evidente apar, de regula, in contextele atitudinilor, intereselor, inclinatiilor si dotarilor intelectuale, chiar si al aptitudinilor vocationale si afinitatilor sociale cu care simptomul sau trasatura data par a avea o anumita concordanta. De exemplu, nu ne surprinde sa auzim ca un contabil sau un om de stiinta sufera de o nevroza obsesionala sau ca o femeie care vine la terapie datorita unor grave izbucniri emotionale este actrita si poate fi o companie sociala vie si stralucitoare, dar este neinteresata si neinformata cu privire la stiinta sau matematica. In astfel de cazuri, simti ca natura simptomului se potriveste cu natura activitatilor, inclinatiilor si a lipsei de inclinatii care compun fundalul acestuia."
|
