Editura: Trei
Colectia: Acum pentru viitor
Pagini: 438
| |
Anul aparitiei: 2011
Editia originala: 2010
Traducere din limba engleza de Bogdan Perdivara
| |
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 135 mm x 200 mm
ISBN: 978-973-707-506-2
|
Descrierea editorului
In perioada victoriana, un doctor faimos pe nume Jack Haldane spunea: "nu experimenta niciodata pe un animal ceea ce poti experimenta pe un om". A inhalat niste gaze periculoase pentru a testa eficienta mastii de gaze, pe care o inventase. Facand acest lucru, i s-au incins creierii si i-a iesit fum pe urechi. De unde si titlul acestei carti: "Ochi holbati si par valvoi!", ales de Trevor Norton. O carte care ne familiarizeaza cu ceea ce inseamna cercetarea stiintifica aplicata pe propria piele si ne ofera un tablou viu al unei lumi in care medicii testau pe ei insisi substante mai mult sau mai putin ciudate pentru a observa reactiile organismului uman la ele.
Un chirurg concediat si-a infipt un cateter in inima, dupa care... a ajuns sa castige Premiul Nobel. John Hunter, doctorul lui George al III-lea, s-a infectat inadins cu gonoree si sifilis, sperand sa gaseasca remediul impotriva acestora, un doctor francez a iesit in largul Oceanului Atlantic, plutind in deriva, pentru a vedea cat de mult poate supravietui un naufragiat, iar celebrii soti Curie s-au infestat cu elemente radioactive pentru cercetari care au ajutat imens umanitatea.
 Trevor Norton Trevor Norton (1940-2021) a fost biolog marin si profesor emerit de biologie marină la Liverpool University. A fost, de asemenea, director al Marine Laboratory al Liverpool University. |
Pagini din carte
      
      
      
    
Cuprinsul cartii
Multumiri
Prefata
A venit, a amputat, s-a cangrenat
Trage pe nas si vezi ce se-ntampla!
Grele incercari
Iti lasa gura apa
O dieta cu viermi
Tanjind dupa boala
Detectivii bolilor
Acea lucire nesanatoasa
Descoperit ca lipseste
Ceva in sange
Din toata inima
Dincolo de front
Indura
Parasit in larg
E carnivor si vine incoace
In abis
Sus, rapid si riscant
Afaceri riscante
Lecturi recomandate
Credite
Bibliografie
Fragmente din carte
Detectivii bolilor
Cand suntem amenintati de o boala fatala, instinctul ne spune s-o luam la sanatoasa. Dar, cu toate astea, graba strica treaba. Asa ca vreo cateva tari au echipe de medici special pregatite, oameni de stiinta si veterinari, gata sa investigheze bolile imediat ce acestea se instaleaza. Serviciul de informatii epidemiologice al centrului pentru controlul bolilor din SUA e doar un exemplu de asemenea trupe de elita menite sa infrunte maladiile. Epidemiile care-i intereseaza cel mai mult pe membrii acestui serviciu sunt, totodata, si cele mai mortale.
In 1967, trei pacienti de la clinica Universitatii Marburg din Germania prezentau simptome alarmante. De parca febra, voma, diareea si durerile puternice n-ar fi fost de ajuns, corpul lor incepuse sa elimine sange sub piele. Apoi sangele porneste sa picure din fiecare deschizatura a corpului, pana si din orbitele ochilor. Pacientii sangereaza de moarte fara ca cineva sa aiba nici cea mai vaga idee despre ce-i lovise.
Alti saptesprezece pacienti ai clinii au acuzat curand aceleasi simptome. Cu totii erau teribil de bolnavi sau pe moarte. Boala era extrem de contagioasa, asa ca doctorul si asistenta se molipsesc.
Microbiologii au lucrat zi si noapte pentru a identifica agentul patogen, care s-a dovedit a fi un virus. Era vorba despre o boala necunoscuta pana atunci, ce primeste numele de febra Marburg.
In cazul febrei Marburg si al altor tipuri de febra hemoragica (cu scurgeri de sange), in tot corpul se formeaza mici cheaguri, privand de exigen tesuturile aflate in susul vaselor de sange, care mor. Corpul raspunde la aceasta problema inundand sistemul cu compusi anticoagulanti. Aceasta reactie de urgenta are ca rezultat puternice hemoragii interne. Mai exista cateva boli periculoase din cauza raspunsului excesiv al corpului invadat.
Primele trei victime lucrasera la o farmacie locala. Intrasera in contact cu maimute vii ale caror celule hepatice erau folosite pentru productia de vaccinuri antipoliomielita. Maimutele, importate din Uganda, adusesera cu ele virusul MArburg, care se transmisese la oameni.
Avea sa fie si mai rau. In 1976, contagiuni cu febra hemoragica se produc in Sudan si la un spital misionar din Zair. Virusul era similar cu cel din Marburg, insa nu identic. Pentru cele 318 victime din Zair mortalitatea ajunge la nouazeci la suta, de trei ori si mai bine fata de cea a febrei Marburg. Noua maladie este denumita Ebola, dupa un afluent al raului Congo. Daca oricare dintre acesti pacienti ar fi iesit peste granite, ar fi putut declansa o pandemie. Leac nu era; nu exista niciun fel de tratament.
Detectivii bolilor au fost mobilizati la epidemie. Impactul intruziunii savantilor vestici poate fi, pentru o comunitate tribala, la fel de infricosator ca boala insasi. Inchipuiti-va ce inseamna sa vedeti niste oameni purtand „costume spatiale” si chiar masti militare de gaze, pentru a nu respira aerul ce poate fi contaminat, plimbandu-se pe strada voastra si recoltand specimene din gatlej si mostre de sange.
Exista o tendinta a occidentalilor de a trata cu respect medicina tribala, cu samanii ei si credinta in spirite rele, insa in cateva tari africane, cand liderii tribali si-ai dat seama ca nu era vorba despre o infectie oarecare, respectivii au luat masuri de urgenta corespunzatoare. Cei infectati erau tinuti izolati in colibele lor si ingrijiti doar de o singura persoana.
Cand victimele mureau, colibele lor erau arse, iar cadavrele, ingropate departe de marginea satului si fara ceremonii funerare cu public. Cei care isi reveneau ramaneau in carantina timp de un ciclu lunar. Nimeni nu avea voie sa calatoreasca in alt sat. Asemenea masuri intelepte s-au dovedit adesea suficiente chiar si pentru prevenirea raspandirii celor mai contagioase boli.
Febrele hemoragice sunt cele mai ucigatoare boli de pe planeta Protocolul de actiuni in cazul lucrului cu ele este numit biosiguranta „urgenta” de nivel patru. Asta inseamna ca cercetatorul trebuie sa se afle intr-un laborator sigur, in care toate sursele de aer sa sulfe catre interior. Fluidele corporale ce ar putea fi infectate trebuie „manevrate” in cabinete speciale, iar omul de stiinta trebuie sa poarte manusi, un costum protector etans care sa-i acopere tot corpul si sa respire aer dintr-o sursa externa.
Conditiile peste care dau cercetatorii cand ajung intr-un sat izolat din jungla sunt cu totul diferite. Ar putea sa nu stie exact peste ce fel de boala dau, iar daca nu se stie clar cum se transmite, e cu atat mai dificil de stiut cum s-ar putea evita contagiunea.
Cand se proceseaza sute de mostre de sange, este inevitabil sa apara si erori. In timpul epidemiei de Ebola din Sudan, Joe McCormick de la Centrele SUA pentru controlul epidemiilor a recoltat numeroase mostre de sange de la pacienti. Si-a intepat din greseala mana cu un ac ce continea sangele cuiva ce avea simptome probabile de Ebola. Desi zguduit si constient de urmari, Joe a chibzuit ca oricum n-avea ce face, daca se imbolnavea, si a continuat, curajos, sa adune mostre. Din fericire, n-a patit nimic, fiindca pacientul febril nu era bolnav de Ebola.
Un sir lung de cercetatori s-au imbolnavit de boala pe care o studia. Joseph Goldberger, unul dintre primii detectivi ai bolilor de la inceputul secolului XX, s-a molipsit de febra dengue si de febra galbena si a fost cat pe ce sa moara de tifos. S-a mai pricopsit si cu o infectie cutanata numita boala lui Shamberg, insa asta nu se pune, deoarece se molipsise de ea intentionat, intr-un experiment facut pe el insusi. O sa mai auzim, ceva mai incolo, despre realizarile lui.
|
