Cauta carte / autor:    
CUM CUMPAR?        CUM PLATESC?        LIVRAREA        Despre ANTICARIAT        CONTACT     

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:


Psihoterapie


Psihologie clinica


Psihologie practica


Psihologie educationala


Introducere in psihologie


Alte domenii ale psihologiei


Domenii conexe


Dictionare


Reviste si periodice


ANTICARIAT





103 TITLURI DISPONIBILE

42 TITLURI DISPONIBILE

182 TITLURI DISPONIBILE

18 TITLURI DISPONIBILE

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:



      
Gandire rapida, gandire lenta - Daniel Kahneman       Gandire rapida, gandire lenta
de

Daniel Kahneman, psiholog laureat al premiului Nobel pentru Economie, prezinta in cartea -Gandire rapida, gandire lenta, progresele facute de psihologia cognitiva si de cea sociala in cercetarea mintii umane. Bazat pe zeci de ani de studii realizate in domeniul psihologiei si economiei, volumul exploreaza mecanismele functionarii a doua sisteme ce stau la baza luarii deciziilor, denumite de autor - gandire rapida si gandire lenta.

Pret: lei        Avem aceasta carte in stoc



      



Editura: Publica
Colectia: Co-Lectia de Leadership
Pagini: 750
   
Anul aparitiei: 2012
Editia originala: 2011
Traducere din limba engleza de Dan Craciun
     
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 145 mm x 205 mm
ISBN: 978-606-8360-15-7

Daniel Kahneman

Daniel Kahneman este profesor emerit Eugene Higgins de Psihologie la Universitatea Princeton si profesor emerit de politici publice la Princeton's Woodrow Wilson School of Public and International Affairs. In 2002, a primit Premiul Nobel in Stiinte Economice pentru opera sa de pionierat in teoria deciziei, elaborata impreuna cu Amos Tversky.



Prezentari Video

Urmareste un interviu din cadrul Google Talks cu laureatul Nobel Daniel Kahneman, in care vorbeste despre descoperirile sale privind alegerile inconstiente pe care le facem constant in viata.





Pagini din carte

                     

                     

                     

               



Cuprinsul cartii

Cuvant inainte de Peter Barta
Introducere

Partea Intai: Doua sisteme

1. Personajele din poveste
2. Atentie si efort
3. Controlorul lenes
4. Masina asociativa
5. Lejeritatea cognitiva
6. Norme, surprize si cauze
7. O masina de tras concluzii pripite
8. Cum se emit judecatile evaluative
9. Raspunsul la o intrebare mai usoara

Partea a doua: Euristici si biasuri

1. Legea numerelor mici
2. Ancore
3. Stiinta disponibilitatii
4. Disponibilitate, emotie si risc
5. Specialitatea lui Tom W
6. Linda: mai putin inseamna mai mult
7. Cauzele taie statistica
8. Regresiunea spre medie
9. Moderarea predictiilor intuitive

Partea a treia: Increderea de sine excesiva

1. Iluzia intelegerii
2. Iluzia validitatii
3. Intuitii versusformule
4. Intuitia experta: cand putem avea incredere in ea?
5. Perspectiva exterioara
6. Motorul capitalismului

Partea a patra: Alegeri

1. Erorile lui Bernoulli
2. Teoria estimarii sanselor
3. Efectul de posesie
4. Evenimente nefaste
5. Modelul cvadripartit
6. Evenimente rare
7. Politici de risc
8. Scorul emotional
9. Inversari
10. Incadrari si realitate

Partea a cincea: Doua euri

1. Doua euri
2. Viata ca o poveste
3. Experienta starii de bine
4. Cum gandim despre viata

Concluzii
Apendice A
Apendice B
Note
Multumiri




Fragmente din carte

Introducere

Fiecare autor, presupun, isi reprezinta un cadru in care cititorii cartii sale ar putea sa aiba de castigat dupa ce au citit-o. Eu ma gandesc la proverbialul loc de taifas din jurul dozatorului cu apa rece de la birou, unde se impartasesc opinii si se face schimb de barfe. Sper sa imbogatesc vocabularul de care se folosesc oamenii atunci cand discuta despre judecatile evaluative si optiunile celorlalti, despre noile politici ale companiei sau despre deciziile investitionale ale unui coleg. De ce ne-ar pasa de barfe? Pentru ca este mult mai usor si tot pe atat de placut sa identificam si sa etichetam greselile altora decat sa le recunoastem pe ale noastre. A pune sub semnul indoielii ceea ce credem si dorim este greu de facut in cele mai bune momente ale noastre si este deosebit de dificil atunci cand avem cel mai mult nevoie sa o facem, insa putem beneficia de opiniile avizate ale celorlalti. Multi dintre noi anticipeaza spontan cum vor evalua colegii si prietenii optiunile noastre; prin urmare, calitatea si continutul acestor judecati anticipate conteaza. Asteptarea unei taclale inteligente este un motiv puternic de autocritica serioasa, mai tare decat hotararile de Anul Nou privind imbunatatirea modului in care luam decizii la serviciu si acasa.

Pentru a fi un bun diagnostician, un medic are nevoie sa-si insuseasca numeroase descrieri ale bolilor, fiecare dintre ele oferind o idee despre boala si simptomele sale, despre posibile antecedente si cauze, posibile evolutii si consecinte, precum si despre posibile interventii menite sa vindece ori sa atenueze boala. A invata medicina consta, partial, in a invata limbajul medicinei. O mai profunda intelegere a judecatilor si a optiunilor solicita, de asemenea, un vocabular mai bogat decat cel disponibil in limbajul cotidian. Speranta privind barfa avizata sta in aceea ca exista modele distinctive ale erorilor pe care le comit oamenii. Erorile sistematice sunt cunoscute drept biasuri si ele reapar in mod previzibil in imprejurari particulare. Atunci cand pe scena urca un vorbitor chipes si sigur pe sine, puteti anticipa ca auditoriul ii va aprecia comentariile mai favorabil decat merita. Disponibilitatea unei denumiri pentru diagnosticul acestui bias - efectul de halo - usureaza anticiparea, recunoasterea si intelegerea sa.

Atunci cand sunteti intrebati la ce va ganditi, in mod normal puteti sa raspundeti. Credeti ca stiti ce se petrece in mintea voastra, adeseori fiind vorba de un gand constient ce conduce in mod ordonat catre un altul. Insa acesta nu este unicul mod in care lucreaza mintea si nici macar modul sau tipic de functionare. Majoritatea impresiilor si gandurilor se nasc in experienta voastra constienta fara sa stiti cum au ajuns acolo. Nu puteti reconstitui modul in care ati ajuns sa credeti ca exista o lampa pe biroul din fata voastra sau cum ati sesizat o nota de iritare in vocea sotiei vorbind la telefon, nici cum ati reusit sa evitati un pericol pe sosea inainte sa fi devenit constienti de prezenta lui. Activitatea mintala care produce impresii, intuitii si multe decizii se desfasoara pe tacute in mintea noastra. O mare parte din cele discutate in aceasta carte se refera la biasuri si intuitie. Cu toate acestea, accentul pus pe eroare nu denigreaza inteligenta omeneasca, tot asa cum atentia acordata bolilor in textele medicale nu neaga sanatatea. Cei mai multi dintre noi suntem sanatosi cel mai adesea si multe dintre judecatile si actiunile noastre sunt, de cele mai multe ori, pertinente. Depanand firul vietii noastre, in mod firesc ne ingaduim sa fim calauziti de impresii si sentimente, iar increderea pe care o avem in opiniile si preferintele noastre intuitive este de obicei justificata. Dar nu intotdeauna. Adeseori, suntem siguri pe noi chiar si atunci cand ne inselam si e mai probabil ca un observator obiectiv sa detecteze erorile noastre decat am face-o noi insine.

Prin urmare, acesta este scopul meu in ceea ce priveste conversatiile la un pahar cu apa rece: sa perfectionez in ceilalti si, in cele din urma, in noi insine, capacitatea de a identifica si de a intelege erorile de judecata evaluativa si de decizie oferind un limbaj mai bogat si mai precis in care sa discutam despre ele. Cel putin in unele cazuri, un diagnostic exact poate sa sugereze o interventie care sa limiteze pagubele pe care evaluarile si deciziile gresite le pot cauza.

Origini

Aceasta carte prezinta intelegerea mea actuala a modului in care emitem judecati evaluative si luam decizii, intelegere modelata de descoperirile psihologice din ultimele decenii. Cu toate acestea, datez originile ideilor centrale intr-o fericita zi din 1969, cand am rugat un coleg sa ia cuvantul in calitate de invitat la un seminar pe care il tineam la Departamentul de Psihologie al Universitatii Ebraice din Ierusalim. Amos Tversky era considerat o stea in ascensiune in domeniul cercetarilor asupra deciziei - de fapt, in orice ar fi facut -, drept pentru care am stiut ca vom avea parte de lucruri interesante. Multi oameni care il stiau pe Amos apreciau ca era cea mai inteligenta persoana dintre cate cunoscusera vreodata. Era sclipitor, volubil si charismatic. Era, de asemenea, binecuvantat cu o memorie perfecta a glumelor si cu exceptionala abilitate de a se folosi de ele pentru a-si prezenta o idee. In preajma lui Amos nu exista nici un moment de plictiseala. Avea pe atunci treizeci si doi de ani; eu aveam treizeci si cinci.

Amos le-a vorbit studentilor despre un program de cercetare, in curs de desfasurare la Universitatea din Michigan, care urmarea sa raspunda la aceasta intrebare: sunt oamenii buni statisticieni intuitivi? Stiam deja ca oamenii sunt buni gramaticieni intuitivi: la varsta de patru ani, un copil se conformeaza fara efort regulilor gramaticale in timp ce vorbeste, desi habar nu are ca exista astfel de reguli. Au oamenii un simt intuitiv similar pentru principiile de baza ale statisticii? Amos a afirmat ca raspunsul era "cu unele rezerve, da“. Am avut o dezbatere aprinsa in cadrul seminarului si, in cele din urma, am ajuns la concluzia ca "mai degraba nu“ era un raspuns mai bun.

Mie si lui Amos ne-a facut placere schimbul de idei si am tras concluzia ca statistica intuitiva e o tema interesanta si ca ar fi distractiv sa o exploram impreuna. In acea vineri am luat masa la Cafe Rimon, localul preferat al boemilor si profesorilor din Ierusalim, si am facut planul unui studiu privind intuitiile statistice ale unor cercetatori experimentati. In timpul seminarului, ajunseseram la concluzia ca propriile noastre intuitii erau deficitare. In pofida unor ani de predare si de utilizare a statisticii, nu ne dezvoltaseram un simt intuitiv al credibilitatii rezultatelor statistice observate pe esantioane mici. Judecatile noastre subiective erau tendentioase: doream prea mult sa ne incredem in rezultate ale cercetarii ce se bazau pe dovezi inadecvate si eram inclinati sa colectam prea putine observatii in propria investigatie. Obiectivul studiului nostru era sa examinam daca si alti cercetatori suferisera din pricina
acelorasi neajunsuri.

Am pregatit un studiu ce includea scenarii realiste de probleme statistice care apar in timpul cercetarii. Amos a colectat raspunsurile unui grup de experti care participau la o intrunire a Societatii de Psihologie Matematica, din care faceau parte si doi autori ai unor manuale de statistica. Conform asteptarilor, am constatat ca, la fel ca si noi, colegii nostri experti exagerau in mare masura probabilitatea ca rezultatele originale ale unui experiment sa se repete cu succes chiar si pe un esantion restrans. De asemenea, si ei au dat un sfat foarte prost unui absolvent fictiv, in ceea ce priveste numarul de observatii pe care trebuia sa le inregistreze. Nici macar statisticienii nu erau buni statisticieni intuitivi.

In timp ce scriam articolul care prezenta aceste constatari, eu si Amos am descoperit ca ne facea placere sa lucram impreuna. Amos era intotdeauna foarte amuzant si, in prezenta lui, am devenit si eu hazliu, astfel incat am petrecut ore de munca serioasa intr-o continua distractie. Placerea pe care am gasit-o lucrand impreuna ne-a facut exceptional de rabdatori; este mult mai usor sa urmaresti perfectiunea atunci cand nu te plictisesti niciodata. Lucru poate si mai important, ne-am lasat armele noastre critice la intrare. Şi Amos, si eu, eram critici si polemici, el mai mult decat mine, insa de-a lungul anilor cat a durat colaborarea noastra, nici unul dintre noi nu a respins din start nimic din spusele celuilalt. Intr-adevar, una dintre marile bucurii pe care le-am aflat in timpul colaborarii noastre a fost aceea ca deseori Amos vedea sensul ideilor mele vagi mai clar decat mine. Amos era ganditorul mai logic, orientat spre teorie si cu un infailibil simt al directiei. Eu eram mai intuitiv si inradacinat in psihologia perceptiei, din care am imprumutat multe idei. Eram suficient de asemanatori pentru a ne intelege usor unul pe celalalt si destul de diferiti ca sa ne surprindem unul pe celalalt. Ne-am format un obicei din a petrece o mare parte din ziua de lucru impreuna, adeseori in lungi plimbari. In decursul urmatorilor paisprezece ani, colaborarea dintre noi a stat in centrul vietilor noastre, iar munca pe care am desfasurat-o impreuna de-a lungul acelor ani a fost cel mai bun lucru din tot ce-am realizat amandoi vreodata.

Am adoptat rapid o practica pe care am pastrat-o timp de multi ani. Investigatia noastra era o conversatie in care inventam intrebari si ne examinam impreuna raspunsurile noastre intuitive. Fiecare intrebare era un mic experiment si realizam multe experimente in fiecare zi. Nu cautam cu seriozitate raspunsul corect al intrebarilor statistice pe care le puneam. Scopul nostru era sa identificam si sa analizam raspunsul intuitiv, primul care ne venea in minte, cel pe care eram tentati sa-l dam chiar si atunci cand stiam ca este gresit. Credeam - corect, dupa cum s-a dovedit - ca orice intuitie pe care o impartaseam amandoi ar fi impartasita deopotriva de catre multi alti oameni si ca ar fi usor de demonstrat efectele sale asupra judecatilor.

Am descoperit odata cu mare placere ca aveam aceleasi idei prostesti despre viitoarele profesii ale mai multor tanci pe care ii cunosteam amandoi. Puteam sa identificam avocatul chitibusar de trei ani, profesorul tocilar, empaticul si usor indiscretul psihoterapeut. Fireste ca aceste predictii erau absurde, dar noi le gaseam totusi atragatoare. Era, de asemenea, limpede ca intuitiile noastre erau guvernate de asemanarea fiecarui copil cu stereotipul cultural al fiecarei profesii. Amuzantul exercitiu ne-a ajutat sa dezvoltam o teorie care se nastea pe atunci in mintile noastre, privind rolul asemanarii in emiterea predictiilor. Am trecut la testarea si elaborarea acelei teorii prin zeci de experimente, precum cel din urmatorul exemplu.

In timp ce analizati urmatoarea intrebare, presupuneti ca Steve a fost selectat la intamplare dintr-un esantion reprezentativ:

Un individ a fost descris de catre un vecin dupa cum urmeaza: "Steve este foarte timid si retras, intotdeauna serviabil, dar putin interesat de oameni sau de lumea reala. Suflet bland si curat, are nevoie de ordine si organizare, fiind pasionat de detalii.“ E mai probabil ca Steve sa fie bibliotecar sau fermier?

Asemanarea personalitatii lui Steve cu aceea a unui bibliotecar stereotipizat socheaza imediat pe oricine, dar consideratii statistice nu mai putin relevante sunt aproape intotdeauna ignorate. V-a trecut prin minte ca exista peste douazeci de fermieri pentru fiecare bibliotecar din Statele Unite? Datorita acestui numar mult mai mare de fermieri, este aproape sigur ca mai multe suflete "blande si curate“ se vor gasi pe tractoare decat la pupitrele de informatii ale unor biblioteci. Cu toate acestea, am constatat ca participantii la experimentele noastre ignorau faptele statistice relevante si se bazau exclusiv pe asemanare. Am propus ideea ca ei utilizau asemanarea ca pe o euristica simplificatoare (in termeni aproximativi, o regula empirica) pentru a emite o judecata dificila. Increderea in euristica a cauzat biasuri predictibile (erori sistematice) ale predictiilor lor.

Cu alta ocazie, eu si Amos ne-am intrebat care ar fi rata divortului printre profesorii din universitatea noastra. Am remarcat ca intrebarea a declansat o cautare in memorie a profesorilor divortati pe care ii cunosteam sau despre care auziseram si ca estimam largimea categoriilor in functie de usurinta cu care exemplele ne veneau in minte. Am numit aceasta incredere in usurinta reamintirii euristica disponibilitatii. Intr-unul dintre studiile noastre, le-am cerut participantilor sa raspunda la o intrebare simpla despre cuvintele dintr-un text englezesc tipic:

Ganditi-va la litera K
Este mai probabil ca litera K sa fie prima SAU a treia litera dintr-un cuvant?

Dupa cum stie orice jucator de scrabble, este mult mai usor sa gasesti cuvinte care incep cu o anumita litera decat cuvinte in care aceeasi litera ocupa a treia pozitie. Acest lucru este valabil pentru oricare litera din alfabet. Prin urmare, ne asteptam ca respondentii sa exagereze frecventa literelor ce apar in prima pozitie - chiar si acele litere (precum K, L, N, R, V) care, de fapt, apar mai frecvent in cea de-a treia pozitie. Inca o data, increderea in euristica produce un bias previzibil al estimarilor. De exemplu, recent am inceput sa pun la indoiala impresia mea de lunga durata ca adulterul este mai frecvent in randul politicienilor decat printre medici sau avocati. Nascocisem chiar explicatii ale acestui "fapt“, printre care efectul afrodisiac al puterii si tentatiile vietii departe de casa. In cele din urma, mi-am dat seama ca e mult mai probabil ca pacatele politicienilor sa fie relatate in presa decat infidelitatile avocatilor sau ale doctorilor. Impresia mea intuitiva s-ar putea datora in totalitate alegerii subiectelor de catre jurnalisti si increderii mele in euristica disponibilitatii.

Am petrecut impreuna cu Amos mai multi ani studiind si documentandu-ne cu privire la biasurile gandirii intuitive in solutionarea unor sarcini diferite - atribuirea de probabilitati unor evenimente, prezicerea viitorului, evaluarea ipotezelor si estimarea frecventelor. In al cincilea an al colaborarii noastre, ne-am prezentat descoperirile principale in revista Science, o publicatie citita de savanti din numeroase discipline. Articolul (care este reprodus integral la sfarsitul acestei carti) se intitula "Judecata evaluativa in conditii de incertitudine: euristici si biasuri“. El descria scurtaturile simplificatoare ale gandirii intuitive si explica vreo douazeci de biasuri ca manifestari ale acestor euristici - precum si ca demonstratii ale rolului euristicilor in judecata evaluativa.

Istoricii stiintei au remarcat frecvent ca, in orice epoca data, savantii dintr-un anumit domeniu tind sa impartaseasca presupozitiile de baza ale specialitatii lor. Savantii din sfera stiintelor sociale nu fac exceptie: ei se bazeaza pe o viziune despre natura umana care ofera fundamentul majoritatii discutiilor privind anumite comportamente specifice, viziune ce este rareori examinata critic. In anii 1970, specialistii in stiinte sociale acceptau in mare masura doua idei despre natura umana. In primul rand, ca oamenii sunt in general rationali si ca gandirea lor este in mod normal corecta. In al doilea rand, ca emotii precum frica, iubirea si ura explica majoritatea situatiilor in care oamenii se abat de la rationalitate. Articolul nostru era o provocare fata de ambele presupozitii, fara sa le discute in mod direct. Noi am argumentat erorile sistematice din gandirea oamenilor normali si am localizat aceste erori in planul de constructie al masinariei cognitive mai degraba decat in coruperea gandirii de catre emotie.

Articolul nostru a starnit mai multa atentie decat speram si ramane una dintre cele mai frecvent citate lucrari din stiintele sociale (peste trei sute de articole stiintifice s-au referit la el in 2010). Savanti din alte domenii l-au considerat util, iar ideile de euristici si biasuri au fost intrebuintate productiv in multe domenii, printre care diagnosticul medical, hotararea judecatoreasca, analiza datelor in serviciile de informatii, filosofie, finante, statistica si strategie militara.

De exemplu, politologii au remarcat ca euristica disponibilitatii ii ajuta sa explice de ce anumite chestiuni sunt foarte prezente in mintea publicului, in vreme ce altele sunt neglijate. Oamenii tind sa evalueze importanta relativa a problemelor in functie de usurinta cu care ele sunt extrase din memorie - iar aceasta este in mare masura determinata de marimea spatiului care le este acordat in mass-media. Teme frecvent mentionate ocupa mintea, pe masura ce altele ies din sfera constiintei. In schimb, ceea ce canalele mediatice aleg sa relateze corespunde viziunii lor despre ceea ce preocupa publicul la un moment dat. Nu este un accident faptul ca regimurile autoritare exercita presiuni substantiale asupra surselor media independente. Pentru ca interesul public este starnit cel mai usor de evenimente dramatice si de celebritati, frenezia mediatica este ceva obisnuit. Cateva saptamani dupa moartea lui Michael Jackson, de exemplu, era practic imposibil sa gasesti un canal de televiziune care sa relateze vreun alt subiect. Dimpotriva, se acorda mult mai putin spatiu unor probleme esentiale, dar neincitante, care ofera mai putin spectacol dramatic, precum scaderea standardelor educationale ori suprainvestitia de resurse medicale in ultimul an de viata. (In timp ce scriam cele de mai sus, am observat ca alegerea mea a exemplelor de subiecte "rar abordate“ a fost ghidata de disponibilitate. Temele pe care le-am ales drept exemple sunt deseori mentionate; probleme la fel de importante, care sunt mai putin disponibile, nu mi-au venit in minte.)

Nu ne-am dat seama pe deplin atunci, dar un motiv-cheie al recursului larg raspandit la "euristici si biasuri“ in afara psihologiei era o consecinta colaterala a muncii noastre: aproape intotdeauna am inclus in articolele noastre textul integral al intrebarilor pe care ni le-am pus noua sau respondentilor. Aceste intrebari serveau cititorului drept exemplificari ce ii permiteau sa recunoasca modul in care propria sa gandire era tulburata de biasuri cognitive. Sper ca ati avut o astfel de experienta atunci cand ati citit intrebarea despre Steve bibliotecarul, ce urmarea sa va ajute sa apreciati forta similaritatii ca indiciu de probabilitate si sa vedeti cat de usor este sa ignorati fapte statistice relevante.

Utilizarea exemplificarilor le-a oferit savantilor din diferite domenii - indeosebi filosofi si economisti - o neobisnuita oportunitate de a remarca posibile puncte slabe in propria gandire. Odata ce au vazut ca s-au inselat, a crescut probabilitatea ca ei sa examineze critic presupozitia dogmatica, dominanta in acel moment, potrivit careia mintea omeneasca este rationala si logica. Alegerea metodei a fost esentiala: daca am fi prezentat numai rezultatele unor experimente conventionale, articolul ar fi fost mai putin vrednic de atentie si mai putin memorabil. In plus, cititorii sceptici s-ar fi distantat de rezultate, atribuind erorile de judecata cunoscutei slabiciuni de minte a studentilor, participantii tipici la studiile psihologice. Desigur, noi nu am ales niste ilustrari pe langa experimentele standard pentru ca doream sa-i influentam pe filosofi si pe economisti. Am preferat exemplificarile pentru ca erau mai distractive si am fost norocosi in alegerea metodei pe cat am fost si in multe alte privinte. O tema recurenta a acestei carti este aceea ca norocul joaca un mare rol in orice poveste de succes; este aproape intotdeauna usor sa identifici o mica schimbare in poveste care ar fi transformat o realizare remarcabila intr-un rezultat mediocru. Povestea noastra nu face exceptie.

Reactia fata de lucrarea noastra nu a fost cu totul pozitiva. In special, accentul pus de noi pe biasuri a fost criticat din motivul ca ar fi sugerat o viziune exagerat de negativa asupra mintii. Dupa cum era de asteptat in stiinta normala, unii cercetatori au perfectionat ideile noastre, iar altii au oferit alternative plauzibile. In linii mari, totusi, ideea ca mintile noastre sunt susceptibile sa comita erori sistematice este acum in general acceptata. Cercetarile noastre privind judecata evaluativa au avut asupra stiintelor sociale un efect mult mai mare decat am fi crezut ca este posibil atunci cand le-am efectuat.

Imediat dupa ce am ispravit examinarea judecatii evaluative, ne-am indreptat atentia asupra adoptarii deciziilor in conditii de incertitudine. Scopul nostru era sa dezvoltam o teorie psihologica asupra modului in care oamenii iau decizii in jocuri de noroc simple. De exemplu: dand cu banul, ati accepta un pariu in care castigati 130 de dolari daca iese cap si pierdeti 100 de dolari daca iese pajura? Aceste alegeri elementare au fost de mult folosite in examinarea intrebarilor generale privind luarea deciziilor, precum ponderea relativa pe care oamenii o atribuie lucrurilor sigure si rezultatelor incerte. Metoda noastra nu s-a schimbat: ne-a luat multe zile sa nascocim probleme si sa examinam daca preferintele noastre intuitive sunt conforme cu logica alegerii. Şi de aceasta data, ca si in cazul judecatii, am observat biasuri sistematice in deciziile noastre, preferinte intuitive care violau consistent regulile alegerii rationale. Cinci ani dupa articolul din Science, am publicat "Teoria estimarii sanselor. O analiza a deciziei in conditii de risc“, o teorie a deciziei care, in anumite privinte, este si mai influenta decat lucrarea noastra privind judecata si reprezinta unul dintre fundamentele economiei comportamentale.




Aprecieri si cronici

Daniel Kahneman se numara printre cei mai influenti psihologi din istorie si cu siguranta este cel mai important psiholog in viata. Opera lui a remodelat psihologia sociala, stiinta cognitiva, studiul ratiunii si al fericirii si economia comportamentala, domeniu la a carui lansare a contribuit impreuna cu colaboratorul sau Amos Tversky. Aparitia acestei lucrari este un eveniment major. - Steven Pinker, profesor de psihologie la Universitatea HARVARD








Copyright © 2008-2016 Catharsis Media. Toate drepturile rezervate.

TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita | ANPC
Operator date personale inregistrat la ANSPDCP sub nr. 34250 din 24.02.2015