Editura: Trei
Colectia: Psihologie practica
Pagini: 280
| |
Anul aparitiei: 2014
Editia originala: 2013
Traducere din limba engleza de Cristina Jinga
| |
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 130 mm x 200 mm
ISBN: 978-606-719-012-0
|
 Lawrence J. Cohen Lawrence J. Cohen, Ph.D., este psiholog specializat in terapia prin joc si metode de parenting. El sustine ateliere de metode de crestere si educare a copiilor prin joc pentru parinti, pedagogi si alti profesionisti. Cartea "Playful Parenting" a fost laureata cu Medalia de aur a NAPPA (National Parenting Publications Awards) in anul 2001. |
Pagini din carte
      
      
      
 
Cuprinsul cartii
Introducere. Infricosator, amuzant si sigur
1. Anxietatea in copilarie. Alerta, alarma, analiza si totul e-n regula
2. Al doilea pui. Parentaj cu empatie, parentaj pentru incredere
3. Relaxarea si joaca dezlantuita. Anxietatea si corpul
4. Pe muchie. Abordare si evitare
5. Dr. Spock sau Mr. Spock. Emotii exprimate si refulate
6. "Ce-ar fi daca" versus "Ce este". Punerea la indoiala a gandurilor anxioase
7. De la monstrii de sub pat la ingrijorarea permanenta. Gestionarea celor mai des intalnite frici ale copiilor
8. Regasirea bucuriei. De la anxietate, ingrijorare si frica la conexiune si incredere
Multumiri
Fragmente din carte
Capitolul 6. "Ce-ar fi daca" versus "Ce este". Punerea la indoiala a gandurilor anxioase
Mami, ce-ar fi daca tu esti pe drum spre mall si incepe o furtuna uriasa, nemaivazuta si mori? - O fetita de doisprezece ani
Un om incearca sa adoarma intr-o calatorie cu trenul de noapte. Tocmai cand atipeste, aude o voce gemand: "Oooh, ce sete mi-e. Oooh, ce sete mi-e!" incearca sa n-o bage in seama, dar vaietele continua, din ce in ce mai tare. Nu mai poate dormi, asa ca se ridica, se duce pana la dozatorul de apa, umple doua pahare si o gaseste pe batrana care se plangea de sete si ii da apa. Ea ii multumeste frumos, iar el se intoarce la locul lui. In vagon in sfarsit se face liniste, iar cand omul tocmai da sa atipeasca, aude: "Oooh, ce sete mi-a fost!"
Bancul acesta atrage atentia supra faptului ca anxiosii traietsc o mare parte din viata lor in trecut, meditand la situatiile aflate pe muchie de cutit sau la oportunitatile ratate. Anxiosii pot trai si in viitor. Ziggy, personajul intotdeauna framantat de griji, din desenul animat creat de Tom Wilson, spune: "incerc sa nu-mi fac griji pentru viitor - asa ca in fiecare zi ma ocup numai de un singur motiv de anxietate o data".
Eu numesc aceasta concentrare a atentiei anxioase asupra trecutului sau a viitorului "Ce-ar fi daca". Daca ne-am fi ciocnit de masina aceea? Daca nu m-ai fi luat de la scoala? Daca as fi lasat usa neincuiata? Daca tati nu ajunge la timp acasa? Daca pierdem avionul? Daca dinozaurii nu sunt chiar disparuti si o sa vina in camera mea? Daca n-o sa intru la colegiu, pentru ca am luat un 9 la testul de matematica dintr-a sasea?
Bineinteles, gandirea anxioasa la trecut sau la viitor nu include intotdeauna cuvintele "ce-ar fi daca": De-as fi invatat mai mult pentru testul ala. Cum am putut sa fac o greseala atat de grosolana? Ne-am fi putut ciocni! Esti sigur ca nu e niciun monstru sub pat? Nu stiu ce sa fac. O sa mor? O sa mori?
Bancul cu femeia insetata din tren demonstreaza o abilitate speciala a oamenilor anxiosi: abilitatea de a nascoci situatii "ce-ar fi daca" pentru absolut orice. Exemplul meu preferat vine de la naratorul unui roman de Dave Eggers: "Ella Fitzgerald cantase dintr-un mic difuzor deasupra capetelor noastre. Sau poate Sarah Vaughan. M-am temut pentru scurt timp ca ele, Sarah si Ella, isi dadusera seama ca nu puteam face deosebirea si erau suparate".
Situatiile "ce-ar fi daca" sunt in centrul a trei simptome de anxietate:
• nehotararea (Daca fac alegerea gresita?)
• perfectionismul (Daca fac vreo greseala?)
• pregatirea excesiva (Daca se intampla asta sau se intampla cealalta sau se intampla alte lucruri?)
Situatiile "ce-ar fi daca" dezvaluie, de asemenea, tendinta spre pesimism a creierului anxios. E vorba intotdeauna: Daca ne-am fi ciocnit de copacul ala?, niciodata: Daca totul merge perfect? Un motiv pentru care gandurile anxioase se concentreaza asupra trecutului sau viitorului este acela ca momentul prezent poate fi greu de acceptat: De ce eu? Asta nu-i cu putinta. Nu se poate ca magazinul sa fie inchis - ce-o sa ne facem?
Si oamenii cu anxietate scazuta au intrebari "ce-ar fi daca", insa unele mai moderate, care reflecta simpla curiozitate sau un sentiment trecator. Aceste intrebari relaxate pot chiar conduce la schimbari importante sau la obtinerea de invataturi din experiente importante. Ingrijorarea poate fi utila, cata vreme te opresti cand gasesti o solutie sau cand iti dai seama ca n-ai sa gasesti o solutie chiar daca te framanti mai mult. Dupa cum spunea psihologul Margaret Wehrenberg: "Ingrijoreaza-te bine si numai o data".
Intrebarile "daca" anxioase sunt repetitive, crispate, stresante si nu conduc la idei creative sau la solutii utile. In schimb, creeaza tot atat de multa groaza cat un pericol real: "Daca monstrii sunt adevarati? Oh, nu!" Ele sunt sirenele de alarma lipsite de semnalele "totul e-n regula" care sa le opreasca. Suna si suna, incontinuu. Intrebarile alarmiste gonesc prin minte sau se repeta in bucle fara sfarsit. Cand parintii ofera asigurari copiilor anxiosi, fiecare gand rational declanseaza un nou gand "daca":
- Petrecerea va fi distractiva.
- Si daca nu cunosc pe nimeni?
- Dar le cunosti pe Ruthie, pe Louise si pe Evelyn.
- Ele se plac una pe alta mai mult decat ma plac pe mine
- Ieri ai spus ca Louise e cea mai buna prietena a ta si ca tu esti cea mai buna prietena a ei.
- Si daca Louise nu vine la petrecere?
"Ar trebui" si "N-ar trebui" sunt alte tipuri de gandire anxioasa. Bineinteles, avem nevoie de un nivel sanatos de ganduri "Ar trebui si "N-ar trebui". Ele ne calauzesc sa actionam moral si etic. "Ar trebui" si "N-ar trebui" creeaza anxietate, totusi, atunci cand sunt prea severe sau prea rusinoase: "N-ar fi trebuit sa fac asta niciodata. Ce m-a apucat? Ce-o fi fost in capul meu?" Este evident de unde vin aceste severe voci interioare - toate "Ar trebui si "N-ar trebui" incep ca instructiuni parentale. "Ar trebui" si "N-ar trebui" cauzeaza cea mai mare anxietate cand cer imposibilul: Ar trebui sa iau un punctaj maxim la fiecure tema pentru acasa. N-ar trebui sa ma enervez niciodata. Ar trebui sa fiu mereu fericita, generoasa si buna - chiar si in gandurile mele.
Gandirea magica este foarte obisnuita la copiii anxiosi: daca sunt bun, atunci n-o sa se intample nimic rau. Bunicul meu a murit pentru ca eu am fost rau. Daca ating veioza de trei ori inainte s-o inchid, atunci o sa fiu in siguranta. Dupa ce mai trec sapte masini, urmatoarea o sa fie a mamei. Gandurile magice reprezinta o incercare de a controla viitorul sau de a schimba trecutul. Ceea ce e imposibil, bineinteles, dar asta nu-i opreste pe copiii anxiosi sa incerce. Lumea e un loc incert, iar incertitudinea poate fi infricosatoare.
Chiar si copiii mai mici se lupta cu intrebari existentiale despre rostul vietii, al mortii si al suferintei, si de ce se intampla lucruri rele fara niciun motiv. Acestea pot deveni cu usurinta ganduri anxioase: "De ce a trebuit sa moara bunica? Am facut eu ceva rau?" Oamenii au o uimitoare capacitate de a gasi semnificatii. Nu e de mirare, asadar, cand nu ne putem opri de a cauta raspunsuri la intrebari fara raspuns sau cand ne invinuim pentru lucruri care nu sunt din vina noastra.
Gandirea anxioasa ii poate face pe copii sa fie convinsi de lucruri indoielnice: Stiu c-o sa fiu plictisit si nimeni n-o sa stea de vorba cu mine. Copiii cu anxietate sociala nu gandesc: Sper ca nu se uita nimeni la mine. Ei gandesc: Toata lumea o sa se uite la mine. De asemenea, anxietatea ii poate face nesiguri pe copii: Stiu ca dinozaurii au disparut, dar poate ca se vor intoarce si vor intra in casa noastra. Cu alte cuvinte, copiii anxiosi tind sa considere certitudinea si incertitudinea exact pe dos.
Copiii neanxiosi nu petrec prea mult timp framantandu-se pentru lucruri care sunt extrem de improbabile sau indepartate in viitor, precum un asteroid care ar lovi Pamantul sau extinctia Soarelui intr-un miliard de ani. Copiii anxiosi, da. Adultii desconsidera aceste tipuri de spaime - "Nu fi absurd" - dar ele sunt o reflectie a modului in care lucreaza creierul anxios. Sistemul de alarma raspunde la imagini si la emotii, nu la statistici. O imagine mentala a lumii explodand e mai puternica decat o afirmatie matematica despre probabilitatea scazuta. Creierele anxioase nu au nici un foarte bun simt al timpului, fapt pentru care copiii pot fi foarte anxiosi din cauza unor lucruri care s-au intamplat deja sau lucruri care s-ar putea intampla in viitorul indepartat. Intensitatea gandului il face real in clipa asta, chiar daca nimic infricosator sau periculos nu se intampla de fapt.
In Modelul de flacara a emotiilor, descris in capitolul precedent, convingerile alimenteaza emotia. Anumite convingeri sunt mai cu seama intalnite la copiii cu anxietate ridicata: Lumea e un loc pericuios; Nu pot avea incredere in nimeni; Nu am pe nimeni care sa ma poata apara; Eu sunt responsabil de fericirea parintilor Daca te uiti sub problema "ce-ar fi daca" a copilului, poti gasi dovada acestor convingeri nelinistitoare. Copiii pot dezvolta, treptat, noi convingeri care sustin siguranta si calmul, odata ce noi ne sporim eforturile de a crea si a pastra o "baza de sigurantaa pentru ei.
O mare parte a gandurilor anxioase orbiteaza in jurul revizuirii trecutului si al repetitiei pentru viitor. Copiii isi pot folosi toata energia mentala si emotionala in acest fel, nemailasand nimic pentru momentul prezent. Aceste revizuiri si repetitii, adesea se concentreaza pe conversatii: "Ar fi trebuit sa spun... Cand am s-o mai vad pe acea persoana, am sa-i spun..." Revizuirea trecutului poate fi utila - ne poate ajuta sa invatam din greselile noastre. Repetitia este extrem de valoroasa daca te pregatesti pentru o piesa de teatru sau un discurs. Dar sa repeti orice varianta posibila a fiecarei conversatii viitoare este o imensa pierdere de timp si de energie. Gandirea anxioasa poate fi istovitoare si epuizanta. Preocupati de trecutul suparator sau de viitorul tulburator, copiii pierd momentul prezent al vietii adevarate.
Sintagma de "gandire anxioasa" este mai greu de definit, dar poate fi util sa te gandesti la aceste exemple:
• Gandurile anxioase sunt cele care declanseaza anxietatea. Dupa gandul "Sunt monstri sub pat", e greu sa te relaxezi.
• Gandurile anxioase sunt cele care sunt declansate de catre anxietate. Intr-o stare de anxietate ridicata, orice zgomot duce la ganduri despre spargatori de case si rapitori de copii.
• Gandurile anxioase sunt ganduri care incearca sa diminueze magic anxietatea. Daca verific usile si ferestrele de trei ori, o sa fiu in siguranta.
• Gandurile anxioase sunt concluzii gresite despre lume. Daca am un atac de panica intamplator intr-un lift, creierul meu anxios mi-ar putea explica aceste sentimente prin concluzia gresita: Lifturile sunt periculoase, nu te apropia de ele. Data urmatoare cand ma aflu intr-un lift, anxietatea mea creste si "dovedeste" adevarul concluziei.
INAINTE SA PROVOCI GANDURILE ANXIOASE ALE COPILULUI, CITESTE ASTA
Soluitia la gandurile "ce-ar fi daca" si la alte ganduri anxioase este sa le provoci. Sa le recunosti irationalitatea, sa le dai replica si sa traiesti ferm ancorat in aici si acum - in lumea lui ce este, in loc de ce ar fi daca. Insa gandurilor anxioase nu le place sa fie provocate.
Ti-ai dorit vreodata ca gandurile anxioase ale copilului tau sa dispara in fata argumentelor tale logice? "Nu exista monstrii." "Oh, OK, multumesc ca mi-ai spus. Noapte buna." Asta e o foarte draguta conversatie fantezista, nu-i asa? Din pacate, logica nu face anxietatea sa dispara. Gandurile anxioase sunt foarte rezistente la ratiune. De aceea, avem nevoie de cateva repere inainte sa punem la indoiala gandurile anxioase eficient, fara sa starnim rezistenta:
• Incepe cu recunoasterea si empatia. Copiii nu pot auzi faptul ca le pui la indoiala gandurile anxioase, daca nu le-ai spus mai intai ca intelegi ce simt.
• O chestionare nu este acelasi lucru cu o demonstratie. Daca incerci sa demonstrezi, atunci gandul n-o sa fie chestionat eficient - chiar daca tu ai "dreptate".
• Chestionarile din interior sunt intotdeauna mai puternice decat cele din afara. Invita copiii sa-si conceapa propriile intrebari, mai degraba decat sa le impui pe ale tale.
• Inainte de a pune la indoiala gandurile "ce-ar fi daca" ale copilului tau, cantareste-le bine pe ale tale.
Daca un copil intreaba: "Ce-ar fi daca ai muri?", ai putea raspunde, la inceput, cu o recunoastere empatica, de pilda.: "Asta ar fi groaznic", "Hm, e un gand cam infricosator" sau "Iti multumesc ca imi impartasesti gandurile tale infricosatoare". Empatia este intotdeauna un prim pas mai bun decat o negare directa precum. "Eu n-o sa mor", "Nu-ti face griji din pricina asta" sau "E mult prea departe momentul ala ca sa ma gandesc de acum".
O prietena mi-a relatat povestea urmatoare, despre alegerea empatiei in defavoarea unei negari directe: "Aseara, vorbeam la telefon cu una dintre prietenele mele. Am crezut ca Tracey dormea, dar a coborat la parter si mi-a spus: «Mami, ma simt foarte agitata pe dinauntru si nu stiu de ce». Prietena mea de la telefon a auzit-o si a zis: «Oh, copiii, ar face orice sa nu se duca la culcare.» Eu nu i-am dat atentie prietenei mele, am incheiat conversatia si am lasat-o pe Tracey sa se urce la mine poala. N-a putut sa spuna ce era in neregula. Eu i-am zis: «Sunt atat de bucuroasa ca ai stiut ca te simteai agitata si ai venit sa-mi spui. Ai stiut ca asa era cel mai bine sa faci». Cinci minute mai tarziu, adormise".
Alte carti de acelasi autor
 |
|
Retete de jocuri. De ce si cum sa te joci cu copilul tau
Pagini: 384 / Pret: 47.00 lei
In cartea -Retete de jocuri. De ce si cum sa te joci cu copilul tau, psihologul Lawrence J. Cohen arata faptul ca prichindeii au permanent nevoie de legaturi apropiate, de sentimentul sigurantei si de atasament, iar interactiunea prin joc cu parintii lor este o cale importata de a dezvolta legaturi de acest fel. | |
|
