Editura: Philobia
Colectia: A treia Europa
Pagini: 320
| |
Anul aparitiei: 2015
Editia originala: 2013
Traducere din limba franceza de Cristina-Livia Vasilescu
| |
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 130 mm x 200 mm
ISBN: 978-606-8560-18-2
|
Descrierea editorului
Pornind de la cele mai recente studii din sfera psihologiei, neurologiei sau a bolilor de nutritie si de metabolism, dr. Marie Thirion analizeaza mecanismele care stau la baza senzatiei de foame, a placerii si a satietatii, dar si comportamentul pe care il avem intr-un anumit mediu nutritional. De la cea mai frageda varsta, experientele alimentare ne cimenteaza fundamentul pornind de la care apare senzatia de foame.
Cauzele ingrasarii si ale obezitatii din Occident sunt mult mai profunde decat erorile dietetice individuale. Argumentele asa-zis stiintifice care vin sa sprijine un anumit regim alimentar sau altul sunt extrem de simpliste. In societatea in care traim, una a abundentei alimentare, trebuie sa ne intrebam permanent ce inseamna sa fii echilibrat (sau in ce consta dezechilibrul), astfel incat sa ne adaptam cat mai bine la modul de viata din zilele noastre si la nevoile reale pe care le avem.
Prin faptul ca intelegem mai bine cine suntem, de ce si cum mancam, aceasta carte inovatoare ne invita sa intelegem totul despre foame, o pulsiune care ne ajuta de altfel sa traim si sa ne dezvoltam.
Marie Thirion Marie Thirion este medic pediatru si lucreaza in maternitati de peste douazeci si cinci de ani. A publicat mai multe carti, in special pe tema alaptarii. Este un punct de reper in materie de sanatate si alaptare in Franta. |
Pagini din carte
 
Fragmente din carte
Foamea este o pulsiune; apetitul este un echilibru. Intre aceste doua notiuni, se intinde un intreg univers: acela al deprinderilor, al reglajelor inconstiente si constiente ale corpului, al educatiei si al placerii, adica a ceea ce cautam noi in permanenta! Or, in limbajul curent, folosim cuvantul „foame“ referindu-ne la ambele stari, de fiecare data cand socotim ca e timpul sa mancam ceva.
Cunoastem cu totii semnalele resimtite: chioraieli abdominale, o contractare neplacuta a stomacului, senzatia de ameteala, impresia de rau iminent, dorinta puternica de a gasi imediat ceva de mancare. Aceste semnale sunt intotdeauna preventive, pentru a nu ajunge la un nivel scazut al rezervelor calorice. De fapt, corpul nostru dispune de suficiente rezerve din care sa extragem ceea ce avem nevoie pentru a nu risca niciodata – dar niciodata! – sa ajungem la o carenta grava sau la hipoglicemie. Spun niciodata, pentru ca rezervele noastre (conditia fiind de a ne hidrata) sunt suficiente pentru a rezista zece pana la cincisprezece zile, fara mancare. Spun niciodata, pentru ca organismul nostru incepe sa sufere dupa mai bine de o luna de post negru.
Cu toate acestea, zi cu zi, cautam sa ne asiguram cate o masa cam la fiecare trei, patru sau cinci ore. Semnalul „foamei“ – imperios, desi deloc urgent – este emis, asadar, pornind de la mai multe componente pe care este foarte important sa le detaliem.
In aproape toate limbile pamantului, etimologia cuvantului „foame“ face referire la notiunea de esential, de dorinta absoluta, de ceea ce este faimos sau despre care se vorbeste. Si nu intotdeauna de bine… In franceza, „foame“, vine de la cuvantul latin fames. In Antichitatea greco-latina, zeita Fama (πείνα, pina in limba greaca, fiica lui Eris, zeita discordiei) este intruparea fortei incontrolabile, a reputatiei proaste (!). „Virgiliu o descrie drept o creatura infricosatoare, cu nenumarate guri si tot atatea limbi care flecaresc neincetat. In arta plastica, ea este reprezentata purtand aripi ce permit imprastierea rapida a zvonurilor si o trompeta cu care isi «trambiteaza» adevarurile si minciunile.“
Cuvantul rusesc голод (golod) provine de la radacina greco-bizantina care inseamna dorinta intensa; litera chineza 饥 (ji) asociaza radacinii verbului a manca sensul de eveniment dramatic, urgent. Peste tot, acelasi sens, pornind de la cuvinte primitive, arhaice, nesimbolizate, pentru a traduce o certitudine universala: urgenta, drama, strigat, intensitate, dorinta.
Cuvintele nu sunt foarte multe; in schimb, exista zeci de factori declansatori, de circumstante in care ceea ce noi numim foame se manifesta in corpul nostru. Detalierea lor e foarte interesanta.
Foamea istorica
Foametea
Foame si foamete deriva din acelasi cuvant latin: fames. Din punct de vedere strict etimologic, foamete inseamna „penurie“, dar si disparitia foamei, momentul din care foamea nu mai poate fi nici macar exprimata si manifestata. Foametea este lipsa cronica, prelungita, interminabila a hranei, care, de-a lungul secolelor, a dus la moartea foarte multor oameni. In sensul ei real, vorbim de foamete doar la nivelul unei populatii intregi, nu si la cel al indivizilor. Chiar si in zilele noastre, la inceputul secolului XXI, foametea este o cauza raspandita a mortalitatii in randul copiilor si al adultilor. Sunt trei mari realitati distincte in care intalnim fenomenul foametei: malnutritia globala prin carenta alimentara cantitativa generalizata, malnutritia prin carenta unui anumit nutrient (cea mai cunoscuta este carenta specifica de proteine, numita de medici Kwashiorkor, care ii afecteaza grav pe copiii mici din tarile defavorizate, dupa intarcare) si inanitia, adica epuizarea organismului prin carenta generalizata majora si prelungita, care este urmata in scurta vreme de moarte.
Foametea, consecintele si raspandirea ei pe glob nu fac, desigur, subiectul acestei carti. Totusi, este esential sa ne referim la ea. Multi oameni, indiferent de varsta, isi imagineaza instantaneu un scenariu al foametei doar pentru ca iau masa cu o usoara intarziere fata de programul obisnuit sau pentru ca nu stiu ce vor avea in meniu la urmatoarea masa: le e teama ca vor ramane „fara“ sau ca vor muri din cauza aceasta. In afara situatiilor economice, sociale sau politice dramatice (razboaie sau saracie pe scara larga), singurele fiinte care pot simti o foame anormala, de nepotolit sunt unii bebelusi alaptati, in prima lor luna de viata. Uneori, daca nu reusesc sa stimuleze lactatia mamei, daca sug zadarnic, ei intra intr-o „economie de energie“, in loc sa planga si sa se zbata pentru a fi hraniti. Asemenea grevistilor foamei, acesti bebelusi se misca putin, dorm mult, rar isi manifesta vreo nevoie. Organismul lor incearca sa isi conserve energia. Bebelusii acestia prea cuminti si atat de „comozi“ pentru parinti in primele saptamani de viata reprezinta una dintre capcanele pediatriei.
Foamea violenta
In limbajul comun apare adeseori expresia foame violenta, si ea foarte incarcata de sens: foamea subita (din latinescul fames caballi, foamea cailor), numita „foame-walle“, foamea rea (de la cuvantul breton qwall, rau) in vechea franceza celta si descrisa in Irlanda in cursul foametei cumplite care a devastat insula. Foamea violenta, termen veterinar asadar, este un acces violent de nebunie, o monstruoasa lupta finala data de caii infometati, care refuzau sa se mai miste si sa munceasca, prabusindu-se apoi definitiv. In Poitou, un „faim vallier“ inseamna un mare mancacios, un soi de Gargantua.
Foametea si foamea violenta au disparut din Europa de mai bine de trei sute de ani, dar cuvintele care le definesc inca mai dainuie, reanimate, fara indoiala, in imaginarul colectiv, de marile lipsuri alimentare din perioadele de razboi, de crize economice si de saracia cronica de care sufera o mare parte a populatiei. „A manca inseamna, in acelasi timp, a te hrani si a-ti aminti… Asta ne arata cat de greu este sa ne detasam de obiceiurile alimentare, familiale, locale sau religioase.“ Despre acest imaginar se „vorbeste“ frecvent: mi s-a strans stomacul de foame, sunt hamesit de foame, imi chioraie matele de foame, crap de foame (aici e vorba de cimitir). Asadar, frica de a muri de foame nu a disparut in tarile noastre indestulate. M-am intrebat multa vreme daca in toate culturile, din celelalte tari ale planetei, exista tot atatea expresii negative pentru a traduce angoasa lipsei alimentare. Or, rezultatul pare destul de paradoxal. In conditiile in care lipsa alimentelor este o realitate cotidiana pe care oamenii si-o asuma anevoie, deci saracia si lipsa alimentara sunt cat se poate de reale, proverbele si expresiile populare vorbesc despre placere si despre convivialitate. Lumea se bucura de orice moment, cat de mic, in care poate sa manance bine. Nu se pune problema foamei de zi cu zi. Nu se intrevede o angoasa atat de radicala. Aproape sigur, poftele noastre persistente sunt legate mai mult de experientele negative ale perioadei maternale traditionale din Europa (ce stim in aceasta privinta din ultimul secol, in orice caz) decat de statutul nutritional al populatiei.
|
